Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:31 28 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Eşti rău-platnic? Recuperatorul îţi ia un sfert din ce datorezi în primele trei luni de când a dat de tine

ro

21 May, 2011 04:05 1807 Marime text
leasing_bani_masina_93897300.jpgChiar dacă invocă motive precum "am uitat de datoriile" sau "nu mai am serviciu" românii rău - platnici se decid, totuşi, să înceapă să plătească din datorii odată ce recuperatorul le explică că, potrivit contractului de împrumut, leasing ori utilităţi, nu prea au cum să scape fără să dea banii înapoi

Un agent de la o firmă de recuperare creanţe are o rată de succes de 25% în primele trei luni atunci când vine vorba de scos bani de la debitorul persoană fizică, potrivit datelor Coface, una dintre cele mai mari firme de profil de pe piaţă. Când vine vorba de firme procentul sumei recuperate din suma totală de plată urcă până la 30%.

Reprezentanţii Coface spun că rău-platnicul reacţionează relativ bine când îl vizitează recuperatorul pentru a-i cere bani. Ba chiar, în cele mai multe cazuri, nu este nevoie să se recurgă la procedura executării silite, invocarea clauzelor contractuale şi explicarea lor facându-l pe datornic să-şi asume plata sumei scadente sau, măcar, să accepte un grafic de eşalonare.

„Perioada de eşalonare depinde de cerinţele creditorului şi poate varia între o lună şi 6 luni.
Metodele de determinare a plăţii sunt legate de condiţiile contractuale agreate între debitor şi creditor, cum ar fi: scadenţarea anticipată a contractului în cazul creanţelor bancare, caracterul cu titlu executoriu, perceperea de penalităţi, taxe de reziliere în cazul contractelor de telefonie/leasing, reposedarea bunului, plata de daune interese. Debitorii reacţioneaza pozitiv la cerinţele noastre de a achita în momentul în care li se aduc argumente obiective, contractuale", arată reprezentanţii companiei citate.

În cazul în care rău-platnicul refuză soluţia amiabilă recuperatorul urmează procedura legală iar legea îi pune la dispoziţie cinci metode prin care poate să scoată bani de la debitor. Concilierea legală este prima dintre aceste metode urmată fiind de somaţia de plată, executarea silită a oricărui bun mobil şi imobil sau declararea insolvenţei. Dacă niciuna din metodele de mai sus nu-l ajută pe recuperator, ca ultimă soluţie el poate popri salariul şi conturile datornicului. Bineînţeles, dacă acesta are vreu cont ori este salariat cu carte de muncă.

În situaţia în care datornicul nu are niciun bun, niciun cont şi mai este şi şomer recuperatorul nu prea are ce să facă. Va continua, însă, urmărirea debitorului un timp care poate fi de la câteva luni la câţiva ani pentru a vedea dacă nu cumva acesta a ajuns să primească un salariu sau a dobândit vreun bun pe numele său. Caz în care trece, imediat, la executarea acestora.

Valoarea medie a restanţei pentru persoane fizice este, în cazul Coface, de 950 de lei. La firme urcă până la 31.000 de lei.

Coface avea la sfârşitul lui 2010 un portofoliu de creanţe persoane fizice de 454 de milioane de lei corespunzător unui număr de 379.000 de cazuri. La sfârşitul lunii aprilie 2011 erau 148.000 de cazuri totalizând 143 de milioane de lei.

Sursa: Money.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii