Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:46 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

"Vocile imi spuneau sa ucid pe cineva"

ro

10 Jan, 2007 00:00 1132 Marime text
O tanara din Constanta, fosta pacienta a Spitalului de Psihiatrie din Palazu Mare, este judecata de catre instantele constantene pentru tentativa de omor calificat si risca o pedeapsa cu inchisoarea de la 15 la 25 de ani.La Tribunalul Constanta a avut loc, ieri, prima infatisare in procesul intentat inculpatei Lacramioara Elena Bistrai. Cu aceasta ocazie, au fost audiati atat victima, cat si faptasa. Declaratiile arestatei au socat audienta, prin gravitatea faptei si prin seninatatea cu care agresoarea isi povestea oribila incercare. In ziua de 15 octombrie 2006, Elena Bistrai, pentru ca nu avea unde locui si nici bani de mancare, s-a gandit ca este o oportunitate sa se duca sa cerseasca la Capela Militara. Odata intrata in biserica, inculpata a declarat ca a inceput sa auda voci care ii spuneau sa omoare pe cineva. Nu a stat prea mult pe ganduri si a ales o persoana din fata sa, care se ruga in genunchi la divinitate si, pe la spate, i-a taiat gatul cu o lama. Nefericita victima a fost o batranica din Constanta, in varsta de 74 ani, Doica Ichim, care a scapat cu viata numai printr-un miracol. Aceasta a declarat ca in linistea rugaciunii a simtit o usturime la gat si in secunda urmatoare era plina de sangele ce izvora in valuri. Enoriasii care au asistat la incident au incercat sa imobilizeze pe faptasa, dar aceasta a inceput sa strige in gura mare "demonilor, daca va apropiati, nu stiu ce va fac" si s-a refugiat intr-un colt. La insistentele preotului, credincioasa a fost dusa de urgenta la spital, iar un echipaj de politie s-a prezentat la locul faptei. Culmea tupeului a fost atunci cand faptasa a dorit "sa fie lasata in pace, ca pleaca singura", de parca uitase ca a incercat sa ia gatul unui om. Intrebata in cursul cercetarilor de catre procurori de ce a comis o asemenea fapta, Elena Bistrai a declarat ca "nu avea unde sa stea peste iarna si s-a gandit ca in penitenciar ar fi mai bine". La finalul sedintei, inculpata a cerut iertare victimei si a cerut sa fie transferata la Spitalul de Psihiatrie Palazu Mare sa isi ia tratamentul.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii