Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:11 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Valentin Vrabie „Până la această oră, PSD nu m-a contactat pentru alegeri"

ro

19 Mar, 2012 01:37 1529 Marime text
cap_3.jpgPrimarul Valentin Vrabie poartă discuţii privind candidatura sa cu reprezentanţii partidelor politice, mai puţin cu PSD-ul, care până la această dată nu a luat legătura cu el

Primarul de la Peştera, Valentin Vrabie, încă nu a decis din partea cărui partid va candida la alegerile locale din vară. „În continuare port discuţii şi sunt în negocieri cu partidele interesate să-mi susţină candidatura", a precizat Valentin Vrabie. Şeful autorităţii locale a mărturisit că până la această dată nu a fost contactat de PSD, partidul care i-a susţinut în anul 2008 candidatura şi în numele căruia el a şi câştigat mandatul. „Până la această oră, PSD nu m-a contactat. Nu am fost solicitat sau întrebat dacă mai pot să candidez de la PSD. Ca atare, voi candida din partea altor partide. Eu nu am cum să-mi părăsesc localitatea şi va trebuie să mă reorientez politic asupra altui partid", a precizat Valentin Vrabie. Întrebat ce părere are despre faptul că reprezentanţii PSD nu au luat legătura în vreun fel cu el, primarul a precizat că aceasta s-a întâmplat întrucât el a refuzat să fie sluga lui Nicuşor Constantinescu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa şi prim - vicepreşedintele PSD Constanţa. „Organizaţiei constănţene nu-i trebuie oameni performanţi, cu realizări, ci oameni slugarnici, nişte yesmeni, iar eu am dovedit că nu sunt un yesman, dar cu toate acestea am multe realizări. Nu m-au contactat pentru că eu nu pot să fiu sclavul lui Nicuşor Constantinescu, eu sunt sclavul cetăţeanului", a declarat Vrabie.

Primarul a decis pentru ce primărie candidează

Vrabie_-_Valentin_Vrabie_2.jpg

O perioada s-a aflat în deliberări, dar acum Valentin Vrabie s-a hotărât pentru ce primărie candidează. Deşi i s-a propus să intre în cursa pentru câştigarea Primăriei Medgidia, primarul localităţii Peştera, Valentin Vrabie, a luat decizia de a lupta pentru un nou mandat la Primăria Peştera. Hotărârea are o singură justificare. „Am ales să candidez pentru un nou mandat la Primăria Peştera. Nu o să plec de aici. Nu ar fi corect faţă de oameni, dar nici faţă de investitorii care ne-au sprijinit proiectele cu milioane de lei pentru că au avut încredere în mine. Nu-mi doresc să se întâmple şi la Peştera ce s-a întâmplat cu investitorii din energia eoliană de la Cogealac", a precizat Vrabie. Şeful autorităţii locale a mai adăugat că a reuşit să îi ţină uniţi pe oamenii din localitate şi firesc este ca acum cu toţii să tragă în continuare de aceeaşi căruţă, în aceeaşi direcţie. „Comunităţile în care există unitate sunt bine văzute de investitori, dar şi Dumnezeu le dă ajutor", a afirmat Vrabie.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii