Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:38 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Tinere Speranţe“ ale muzicii îşi fac loc pe scena din Medgidia

ro

31 May, 2014 00:00 2823 Marime text
Acest sfârşit de săptămână este consacrat, la Medgidia, în totalitate copiilor. Scena Cercului Militar din localitate se va umple, începând cu ora 14.00, atunci când se dă startul Festivalului de muzică pentru copii „Tinere speranţe“. Ajuns deja la cea de-a treia ediție, festivalul este organizat în peroada 31 mai - 1 iunie de Primăria municipiului Medgidia, prin Serviciul Cultură și Asociația Voluntarilor din Medgidia. Aşa cum ne-am obişnuit din experienţa anilor trecuţi, și anul acesta scopul principal al evenimentului îl reprezintă promovarea copiilor și a tinerilor interpreți talentanți, concursul fiind împărțit pe mai multe categorii de vârstă: 5 - 8 ani, 9 - 12 ani, 13 - 16 ani și 17 - 20 de ani. Desfăşurată pe două secțiuni, muzică ușoară și muzică populară, competiţia îşi propune de fiecare dată să aducă în atenţia publicului melodiile românești, adecvate vârstei inocenţei, pentru ca muzică românească să nu fie uitată și să fie apreciată inclusiv de interpreții mai tineri.
Astfel, în cursul zilei de astăzi, de la ora 14.00, când este programată deschiderea oficială a festivalului, toţi iubitorii de spectacol de şi pentru copii sunt aşteptaţi în Sala Mare a Cercului Militar din Medgidia, pentru a asista la un recital de muzică uşoară al copiilor. Mâine, de la ora 17.00, în acelaşi loc, micile speranţe ale muzicii populare româneşti se vor întrece în virtuozitate.
Dintre cei care vor juriza prestaţia micilor concurenţi fac parte nume sonore ale muzicii românești, precum Mihai Trăistariu, Mircea Cazan şi Andreea Olariu, dar şi interpreții de muzică populară Aurel Sava, Ion Amititeloaie, Gheorghe Luca, precum și viceprimarul Luminița Vlădescu şi reprezentanți ai presei locale și ai bisericii.
Organzatorii anunţă că fiecare secțiune include un trofeu, premiul I, premiul II și premiul III, dar vor fi oferite şi premii speciale din partea Parohiei și din partea partenerilor media.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii