Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:38 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Se aşteaptă hotărârea de Guvern. „Casa Soarelui“ îşi va relua activitatea şi va funcţiona în subordinea Spitalului Judeţean

ro

28 Mar, 2018 00:00 2739 Marime text
După discuţii cu directorii din Ministerul Sănătăţii şi cu miniştrii de resort, conducerea Consiliului Judeţean susţine că mai este de făcut doar un pas până când bolnavii de cancer din judeţ vor avea din nou o opţiune pentru ceea ce presupune tratamentul paliativ.
 
„Au existat mici disfuncţionalităţi cu anumite documente care trebuiau trimise de la Direcţia de Sănătate Publică Constanţa. Acum s-au transmis, aşteptăm hotărârea de Guvern prin care clădirea ne revine nouă, Consiliului Judeţean, iar la rândul nostru, o vom ceda spitalului. În cel mult două săptămâni, HG va fi emisă şi lucrurile vor intra în normal“, a declarat şeful CJC, Marius Horia Ţuţuianu. După preluarea clădirii, administraţia judeţeană urmează să predea imobilul Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sfântul Andrei“ Constanţa.
 
Totodată, în bugetul unităţii medicale pe anul în curs au fost deja prevăzute sume pentru funcţionarea „Casei Soarelui“, iar dacă va fi nevoie de o suplimentare, Consiliul Judeţean va face o rectificare bugetară în acest sens, a precizat preşedintele instituţiei, Horia Marius Ţuţuianu.
 
Anul trecut, aleşii judeţeni au votat în unanimitate proiectul prin care se solicita Guvernului să emită o hotărâre pentru a transmite imobilul în care a funcţionat „Casa Soarelui“, de pe strada Piatra nr. 4, din domeniul public al statului în domeniul public al judeţului Constanţa.
 
În judeţul Constanţa sunt înregistraţi peste 25.000 de bolnavi oncologici. Vă reamintim că, la 1 septembrie 2017, Centrul Paliativ „Casa Soarelui“, care în ultimii zece ani a oferit asistenţă de specialitate miilor de pacienţi diagnosticaţi cu cancer, s-a văzut nevoit să pună lacătul pe uşă. Pentru fiecare caz internat, Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate deconta 235 de lei/zi, bani suficienţi pentru ca aceşti oameni să fie trataţi cum se cuvine. Îngrijirea paliativă presupune îngrijirea activă totală a pacienţilor a căror boală nu mai răspunde la tratamentul curativ. 
 
Citeşte şi:
 
Secţia de Oncologie din Constanţa va fi sufocată După închiderea Radioterapiei şi „Casa Soarelui” a apus pentru bolnavii de cancer în fază terminală! (galerie foto)
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii