RAJDP-ul a câştigat un contract de peste patru milioane de lei. Vezi ce susţine primarul Ion Beiu
RAJDP-ul a câştigat un contract de peste patru milioane de lei. Vezi ce susţine primarul Ion Beiu
1849
Marime text
RAJDP va încasa o sumă frumuşică de pe urma lucrărilor de pietruire de la Saligny. Este vorba de 4.303.338,36 lei, bani obţinuţi de RAJDP, în calitate de ofertant unic, în urma licitaţiei publice organizate, spre sfârşitul anului trecut, de Primăria Saligny. Ion Beiu a precizat că autoritatea locală nu va plăti niciun leu pentru această lucrare, banii urmând să fie asiguraţi de Consiliul Judeţean Constanţa. „Consiliul Judeţean ne va repartiza fondurile, iar noi le vom da mai departe la RAJDP", a explicat primarul.
Beiu susţine că Primăria Saligny a mai colaborat cu RADJP-ul, în urmă cu patru-cinci ani, în aceeaşi formulă, însă, pentru lucrări de mici proporţii. Întrebat ce aşteptări are în privinţa calităţii lucrărilor ce urmează să fie derulate de RAJDP, primarul a declarat următoarele: „Să vedem! Ce pot să vă spun este că potrivit contractului ar urma să fie turnat un strat de 20 de centimetri de piatră".
Primarul a precizat că la această dată pe raza comunei sunt pietruite doar drumurile principale pentru a se putea permite accesul maşinilor de intervenţie şi a celor care transportă produse alimentare, astfel că proiectul Consiliului Judeţean este binevenit.
Tags: Ion Beiu
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


