Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:23 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Principii de campanie Consiliul Local Constanţa decide reducerea preţului gigacaloriei pentru toţi constănţenii

ro

10 Nov, 2014 00:00 1857 Marime text
Consiliul Local Municipal (CLM) Constanţa se reuneşte, azi, într-o şedinţă extraordinară, pe a cărei ordine de zi au fost incluse patru proiecte de hotărâre. Este vorba despre un proiect referitor la rectificarea bugetului municipal pe 2014, unul privind stabilirea preţului local de facturare a energiei termice furnizate populaţiei în sezonul rece 2014 - 2015 în municipiul Constanţa şi despre două proiecte ce privesc modificări aduse unor hotărâri legate de două obiective de investiţii: „Sală polivalentă“ şi „Bazin de înot olimpic“, ambele predate către Compania Naţională de Investiţii în vederea executării.

De departe, cel mai interesant proiect de hotărâre care figurează pe ordinea de zi a şedinţei este cel legat de subvenţia la preţul gigacaloriei care, în premieră în actualul sezon rece, va fi acordată tuturor constănţenilor, indiferent de venituri. Amintim, în acest sens, că Radu Mazăre, primarul municipiului Constanţa, a anunţat, spre finalul săptămânii trecute, cu doar câteva zile înainte de turul II al alegerilor prezidenţiale, că preţul gigacaloriei va scădea cu 13,5% pentru toţi constănţenii. „Se reduce gigacaloria cu 13,5% faţă de anul trecut. Asta înseamnă că se reduce factura la încălzire cu 13,5% faţă de anul trecut pentru toţi, indiferent dacă luaţi subvenţie sau nu luaţi subvenţie, indiferent dacă are bicicletă sau Audi A6. Aşa am putut să luăm banii, altfel nu-i luam deloc“, a declarat şeful municipalităţii constănţene.

În această ordine de idei, reamintim că edilul-şef al Constanţei s-a opus constant, de-a lungul anilor, reducerii preţului gigacaloriei pentru toţi constănţenii, susţinând: „Nu o să distribui egal subvenţia şi pentru sărac şi pentru bogat. Sunt împotrivă!“ De asemenea, primarul invoca principiul echităţii: „În toată lumea asta, principiul echităţii şi al egalităţii sociale ăsta e să aduni şi să îi sprijini pe cei care au nevoie.“
E adevărat, vestea este de natură să îi bucure pe toţi constănţenii care au aşteptat ani o astfel de decizie. La fel de adevărat e însă faptul că măsura contravine principiilor primarului Mazăre. Dar, fiindcă suntem în plină campanie pentru turul II al prezidenţialelor, probabil că şi principiile devin electorale.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii