Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
23:27 13 04 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Le-a rămas doar numele şi amintirea Clădiri importante din Constanţa rase de pe faţa pământului (galerie foto)

ro

06 Jun, 2013 00:00 7925 Marime text
Odinioară Constanţa se mândrea cu clădiri frumoase, impozante şi renumite, cărora le-a rămas doar amintirea imortalizată în fotografiile de arhivă. Printre ele se numără fosta fabrică în care a fost construit primul primul hidroavion românesc Getta, de pe strada Griviţa, hotelul Continental de pe bulevardul Tomis, hotelul-restaurant din Piaţa Oviduis.

Una dintre cele mai reprezentative clădiri din Constanţa - clădirea fabricii în care fusese construit primul hidroavion românesc Getta, de pe strada Griviţa. După ce fabrica a fost închisă, în clădirea de pe strada Griviţa au funcţionat o fabrică, băile populare, apoi o ţesătorie şi un cămin de fete. După 1989, un investitor italian a amenajat în incintă o fabrică de încălţăminte sportivă şi blugi, dar a dat repede faliment. Apoi, clădirea a funcţionat ca atelier de pictură al maestrului Traian Marinescu. De atunci a intrat în paragină, fiind vizitată de  persoane fără adăpost şi de o familie de rromi. Cei din urmă au provocat un incendiu, care a mistuit clădirea. Tot rromii au fost cei care au furat pala de elice din bronz, prinsă pe un soclu în faţa clădirii. Zborul primului hidroavion românesc Getta a avut loc la 15 august 1925 şi a fost un adevărat succes. Aparatul a fost realizat din iniţiativa preşedintelui de atunci al Camerei de Comerţ, George I. Georgescu, în urma unui acord cu reprezentanţii Ministerului de Război. Hidroavionul a fost construit la fabrica Societăţii de Transport Constanţa, sub conducerea tehnica a inginerului Radu A. Stoika, directorul acestei instituţii. Hidroavionul era echipat cu un motor Hiero de 200 de cai putere, procurat special pentru acest proiect. Zborul inaugural a avut loc de Ziua Marinei, sărbătorită la Constanţa pe 15 august 1925, iar pilotul a fost căpitanul aviator Romeo Popescu. În luna octombrie a aceluiaşi an, regele Carol a asistat la o demonstraţie de zbor, iar apoi hidroavionul a fost vizitat şi de misiuni tehnice străine, fiind considerat unul dintre cele mai mari succese ale tehnicii româneşti.

Se spune că în perioada interbelică (1918-1939), a fost pusă la punct construcţia unui hotel ce ulterior a cazat sute de turişti. Acest hotel se numea Continental.
Hotelul Continental era compus din două clădiri lipite şi unite. Este vorba de clădirea veche cu 5 etaje, cea masivă, şi o altă clădire cu 4 etaje, asemănătoare cu un bloc comunist, care se află în partea dreaptă a pozei, pe bulevardul Tomis. Acest ultim tronson a fost construit în locul vechiului hotel Continental, originalul. Hotelul a fost demolat pentru ca în locul lui să se ridice un alt Continental. De altfel, în anii ’90 a existat şi un proiect de clădire cu 12 etaje. Din păcate, în timpul demolării a început un lung proces între urmaşi şi grupul de hoteluri Continental. Ruinele au rămas în centrul Constanţei până în anul 2000, atunci când primăria Constanţa a demolat ruinele. Fundaţia hotelului a rămas şi peste ea s-a adus un strat de pământ şi s-a amenajat un mic parc. (Informaţiile despre Continental au fost preluate de pe http://ctcro.wordpress.com/2010/10/19/ce-s-a-intamplat-cu-hotelul-continental/)

În Piaţa Ovidius se afla hotelul-restaurant Victoria. Astăzi, pe locul lui este o parcare şi un club de noapte.

Despre Sanatoriul de copii II rahitism Eforie Sud unii spun că a fost construit pe vremea lui Gheorghe Gheorghiu Dej. Clădirea ar fi trecut prin diferite faze: de la sanatoriu pentru copii bolnavi de rahitism, spital pe vreme de război şi spital de nebuni. Se spune că din cauza condiţiilor proaste în care se aflau pacienţii, în sanatoriu ar fi izbucnit o epidemie de ciumă. O altă poveste ar spune despre o crimă care a fost săvârşită în clădirea părăsită. O tânără a fost găsită într-una din camerele sanatoriului, iar pe pereţi erau desenate simboluri sataniste. Alte poveşti spun despre umbre, sunete ciudate sau voci. (Sursa http://www.locuribantuite.ro/?p=92). În anul 2011, clădirea fostului sanatoriu a fost demolată.

Ti-a placut articolul?

Comentarii