Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:02 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Instanţa se pronunţă astăzi Soarta Geamiei Hunchiar, la mâna Curţii de Apel Bacău

ro

10 Feb, 2012 00:00 2756 Marime text
geamie-geamiaHunchiar.jpgDupă ce în vara anului trecut Muftiatul Cultului Musulman din România a câştigat în instanţă, definitiv şi irevocabil, anularea autorizaţiilor de construcţie în baza cărora SC Cin Cin SRL a ridicat în imediata apropiere a Geamiei Hunchiar o clădire, administratorul SC Cin Cin SRL, Sorin Mocianu, a înregistrat, în septembrie, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, un dosar în care solicită strămutarea şi rejudecarea pe fond a deciziei emise de instanţa constănţeană. Mai exact, de Curtea de Apel Constanţa. Dosarul a fost strămutat la Curtea de Apel Bacău, iar aceasta din urmă trebuie să se pronunţe astăzi în acest dosar, după ce pe 3 februarie cauza a fost amânată.

„Aberaţii"

În opinia şefului Cultului Musulman din România, muftiul Iusuf Muurat, contestatorul, adică SC Cin Cin SRL, a invocat în cererea de strămutare şi rejudecare a sentinţei „o serie de aberaţii", cum ar fi „influenţa exercitată asupra instanţelor de judecată constănţene prin intermediul mass-media, dar şi faptul că Primăria Constanţa ar fi părtinitoare, de partea Muftiatului, pe motiv că vin alegerile". Motivele invocate sunt de natură să surprindă, de vreme ce Primăria Constanţa este cea care a emis, în 2008, autorizaţiile de construire cu numărul 1886 şi 2027. În intervalul de timp care s-a scurs, în curtea Geamiei Hunchiar a fost ridicată o clădire de două etaje, cu mansardă, dar ceea ce este mai grav, construcţia se află la doar 1,21 metri distanţă faţă de o clădire de patrimoniu. Căci trebuie amintit că Geamia Hunchiar se află în perimetrul sitului arheologic „Oraşul antic Tomis", are o vechime de aproximativ 150 de ani şi este înscrisă în Lista Monumentelor Istorice din Judeţul Constanţa.

Având în vedere aceste aspecte, este lesne de înţeles de ce întreaga comunitate musulmană s-a declarat revoltată de ceea ce s-a petrecut în imediata apropiere a lăcaşului de cult şi, de asemenea, de ce a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a anula autorizaţiile de construcţie emise în 2008 de administraţia Mazăre.

În întâmpinarea făcută la Curtea de Apel Bacău, Muftiatul Cultului Musulman invocă prevederi din Legea 422/2001 pentru protecţia monumentelor istorice, şi anume articolul 7, conform căruia „Statul garantează şi asigură protejarea monumentelor istorice". În acelaşi document este menţionată şi Legea 350/2001 privind urbanismul şi amenajarea teritoriului, care prevede „protejarea şi punerea în valoare a patrimoniului cultural şi natural", dar şi „asigurarea calităţii cadrului construit, amenajat şi plantat din toate localităţile urbane şi rurale".

„O problemă la nivel de şefi de stat"

Muftiul Iusuf Muurat a amintit că ceea ce se vede acum în curtea Geamiei Hunchiar, deci clădirea ridicată de SC Cin Cin SRL, „este construită în proporţie de 95%, în baza autorizaţiilor de construcţie emise de Primăria Constanţa în 2008, şi nu în baza autorizaţiei nr. 1303 care i-a fost emisă beneficiarului clădirii în septembrie 2011". La momentul respectiv, şeful Cultului Musulman din România a caracterizat noua autorizaţie drept „un cadou de la primarul Mazăre pentru comunitatea musulmană", în preajma Bayramului.

Mai mult, muftiul a ţinut să menţioneze şi că „a doua zi după emiterea noii autorizaţii de construcţie a avut loc recepţia finală a clădirii".

În luna noiembrie a anului trecut, prefectul judeţului Constanţa, Claudiu Palaz, a solicitat „anularea autorizaţiei de construire 1303/19.09.2011 emise de către primarul municipiului Constanţa pentru construirea imobilului D+P+2E+M şi împrejmuirea terenului, pentru comerţ şi birouri, ce vizează suprafeţe de teren aflate în proprietatea Cultului Musulman din România şi aduce atingere Monumentului Geamia Hunchiar, monument istoric ridicat în secolul XIX".

Subiectul a ajuns şi în atenţia presei naţionale şi internaţionale, dar şi în atenţia oficialilor turci. Astfel, problema a fost abordată în cadrul întâlnirii prefectului Palaz cu Ministrul turc de Externe, Ahmet Davutoglu, dar şi cu Ministrul Culturii şi Turismului, Ertugrul Gunay.

Geamia Hunchiar a ajuns însă şi pe agenda şefilor de stat. Concret, în luna decembrie a anului trecut, preşedintele Traian Băsescu a discutat cu omologul său turc, Abdullah Gul, dar şi cu premierul Recep Tayyip Erdogan despre monumentul istoric al comunităţii musulmane din România. La momentul respectiv, Traian Băsescu a promis că va avea în vedere situaţia, dar şi ce a decis instanţa în cazul clădirii moderne înălţate la doar 1,2 metri distanţă faţă de geamie.

Legat de amploarea pe care a cunoscut-o subiectul, muftiul Iusuf Muurat a declarat că „edilul Constanţei nu conştientizează că geamia a ajuns o problemă la nivel de şefi de stat, când ar trebui să fie, de fapt, o chestiune minoră, rezolvată pe plan local".

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii