Contracte semnate recent, dar şi restanţe: Ce proiecte are în implementare Consiliul Judeţean Constanţa? (galerie foto)
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
11:25 20 08 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Contracte semnate recent, dar şi restanţe Ce proiecte are în implementare Consiliul Judeţean Constanţa? (galerie foto)

ro

10 Aug, 2018 00:00 826 Marime text
Consiliul Judeţean Constanţa are în derulare opt proiecte pentru care au fost semnate contractele de finanţare. Unul dintre proiecte este „Restaurarea, conservarea, amenajarea şi valorificarea cultural-turistică a Cetăţii Carsium (Hârşova)”. Valoarea proiectului este de 10.570.361,98 de lei (aprox. 2.269.682 de euro) - din care contribuţie proprie beneficiar: 197.756,47 de lei. Proiectul face parte din POR 2014-2020, Prioritatea de investiţii 5.1 - Conservarea, protejarea, promovarea şi dezvoltarea patrimoniului natural şi cultural.
 
Prin acest proiect, CJC urmăreşte restaurarea, conservarea, protejarea şi punerea în valoare la adevărata dimensiune a Cetăţii Carsium (Hârşova), obiectiv istoric de importanţă naţională aflat de mult timp într-o stare de degradare, neamenajat adecvat pentru descoperirea lui de vizitatori. Prioritatea principală este salvarea şi apoi restaurarea, amenajarea funcţională şi punerea lui în valoare.
 
Obiectivele proiectului: conservarea , restaurarea şi protejarea Cetăţii Carsium prin realizarea de lucrări aferente sectorului Turnul Comandantului şi zidurilor acestuia, consolidare Zid Sector Port, lucrări aferente Zidului Sector Incinte Vest, lucrări amenajare sit; lucrări împrejmuire, realizarea unui corp multifuncţional care să asigure toate utilităţile administrative necesare (grupuri sanitare, inclusiv cu facilităţi pentru persoanele cu dizabilităţi locomotorii etc.). Corpul multifuncţional va adăposti ca funcţiuni grupuri sanitare demixtate şi pentru persoane cu dizabilităţi, dar şi un loc pentru paznic şi diverse informaţii turistice.
 
„Salvarea si punerea in valoare a Mormântului Pictat Hypogeu” este un alt proiect pentru care a fost semnat contractul de finanţare. Valoarea proiectului este 6.419.336,47 de lei (aprox.1.377.924 de euro) - din care contribuţie proprie beneficiar 105.701,14 lei - pe PO Regional 2014-2020, Axa Prioritara 5 - Îmbunătăţirea mediului urban şi conservarea, protecţia şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural.
 
Obiectivul general al proiectului urmăreşte salvarea şi punerea în valoare la adevărata dimensiune a Mormântului Pictat Hypogeu. Prin acest proiect de investiţie se urmăreşte ca judeţul Constanţa, parte componentă a Regiunii de Dezvoltare Sud-Est, să gestioneze în mod eficient resursele patrimoniului cultural local, să valorifice potenţialul acestuia pentru o dezvoltare sustenabilă care să permită creşterea competitivităţii economice şi îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale comunităţilor locale şi regionale. La finalul proiectului, monumentul de patrimoniu Mormântul Pictat Hypogeu va fi restaurat, protejat si conservat.
 
„Restaurarea, conservarea, amenajarea şi punerea în valoare a Edificiului Roman cu Mozaic” are o valoare de 14.362.838,12 lei (aprox. .088.782,39 de euro) - din care contribuţie proprie beneficiar 309.727,32 de lei. Obiectivul general al proiectului este în concordanţă cu obiectivul strategic al priorităţii de investiţie urmărind impulsionarea dezvoltării locale prin reabilitarea şi punerea în valoare a Edificiului Roman cu Mozaic, parte componentă a patrimoniului cultural naţional.
 
Obiectivele specifice ale proiectului: restaurarea, consolidarea, protecţia şi conservarea monumentului istoric Edificiul Roman cu Mozaic (inclusiv restaurarea, protecţia şi conservarea mozaicurilor interioare şi restaurarea plasticii faţadei şi a acoperişului), dotări interioare (instalaţii, echipamente şi dotări pentru asigurarea condiţiilor de climatizare, siguranţă la foc, antiefracţie), dotări pentru expunerea şi protecţia patrimoniului cultural mobil şi imobil, activităţi de marketing şi promovare turistică a obiectivului restaurat, inclusiv digitalizarea acestuia, în cadrul proiectului, şi creşterea numărului preconizat de vizite la obiectivul de patrimoniu cultural.
 
Un alt proiect aflat în implementare este „Reabilitarea Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa”, cu o valoare de 19.521.820,91 de lei (aprox. 4.187.614 euro), din care contribuţie proprie beneficiar 388.176,94 de lei. Obiectivul general al proiectului este în concordanţă cu obiectivul strategic al priorităţii de investiţie, urmărind impulsionarea dezvoltării locale prin reabilitarea şi punerea în valoare a Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, parte componentă a patrimoniului cultural naţional. Prin acest proiect de investiţie se urmăreşte ca judeţul Constanţa, parte componentă a Regiunii de Dezvoltare Sud-Est, să gestioneze în mod eficient resursele patrimoniului cultural local, să valorifice potenţialul acestuia pentru o dezvoltare sustenabilă care să permită creşterea competitivităţii economice şi îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale comunităţilor locale şi regionale.
 
Obiective specifice proiectului sunt: restaurarea, consolidarea, protecţia şi conservarea monumentului istoric „Muzeul de istorie naţională şi arheologie Constanţa” - prin realizarea de lucrări de revitalizare a zidăriilor de piatră şi cărămidă şi a bolţilor cu degradări, lucrări de restaurare interioare la spaţiile boltite şi la componentele artistice ale sălilor şi frescei din aula „Adrian Rădulescu”, lucrări de restaurare exterioare la faţade şi acoperişuri, lucrări de arhitectura, lucrări de intervenţie structurală şi lucrări de instalaţii, dotări interioare (instalaţii, echipamente şi dotări pentru asigurarea condiţiilor de climatizare, siguranţa la foc, antiefracţie), dotări pentru expunerea şi protecţia patrimoniului cultural mobil şi imobil, activităţi de marketing şi promovare turistică a obiectivului restaurat, inclusiv digitalizarea acestuia, în cadrul proiectului.
 
Alte proiecte sunt „Reabilitarea şi modernizarea drumului judeţean DJ223, tronsonul Cernavodă - Rasova - Aliman - Ion Corvin”, „Sistem de Management Integrat al deşeurilor în judeţul Constanţa”, „Restaurarea, consolidarea, protecţia, conservarea şi punerea în valoare a sitului arheologic Cetatea Capidava” şi „Reabilitarea şi modernizarea sistemului de alimentare cu apă şi de canalizare în regiunea Constanţa - Ialomiţa”.
 
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii