Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:17 29 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Consultare publică Regulamentul de organizare și funcționare al comisiei de repartizare a locuințelor din fondul locativ de stat din municipiul Constanța destinate închirierii (DOCUMENT)

ro

12 Apr, 2024 17:00 587 Marime text
  • Comisia de repartizare a locuințelor din fondul locativ de stat din municipiul Constanța destinate închirierii este formată din: Gigi Daniel Tatu, consilier local PNL, Cristian Omocea, consilier local PNL, Aura Cerasela Badea, consilier USR, Cristian Tincu, consilier local PSD, Mihai Ochiuleț, consilier USR și Ionuț Rusu, viceprimar PNL care este și președinte al Comisie
  • Proiectul de hotărâre privind reactualizarea Regulamentului de organizare și funcționare al comisiei pentru analiza și repartizarea locuințelor din fondul locativ de stat destinate închirierii poate fi consultat, atât la sediul societății situat pe Bulevardul Tomis nr. 101, pe site-ul societății Administrația Fondului Imobiliar SRL, dar și în secțiunea „documente”
  • Potrivit Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, până pe 21.04.2024, se pot trimite propuneri, sugestii sau opinii cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre supus dezbaterii publice
 
 


Administrația Fondului Imobiliar SRL, societatea municipiului Constanța a lansat în consultare publică proiectul de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare al comisiei pentru analiza și repartizarea locuințelor din fondul locativ de stat destinate închirierii.
Proiectul de hotărâre poate fi consultat, atât la sediul societății situat pe Bulevardul Tomis nr. 101, pe site-ul societății Administrația Fondului Imobiliar SRL, la adresa: https://afi-constanta.ro/ , secțiunea „De interes public – Transparență decizională” dar și în secțiunea „documente”.

Potrivit Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, până pe 21.04.2024, se pot trimite propuneri, sugestii sau opinii cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre supus dezbaterii publice.

Propunerile, sugestiile sau opiniile pot fi transmise în scris: prin poștă, la sediul societății Administrația Fondului Imobiliar SRL sau pe e-mail, la adresa public@raedpp-constanta.ro. Materialele transmise vor purta mențiunea: „Recomandări aduse la proiectul de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare al comisiei pentru analiza și repartizarea locuințelor din fondul locativ de stat destinate închirierii”.
 
Potrivit Regulamentului, în vederea soluționării cererilor privind repartizarea unei locuințe din fondul locativ de stat aparținând Municipiului Constanța se constitute Comisia de analiză a solicitărilor prin hotărârea Consiliului Local al Municipiului Constanța.

La stabilirea ordinii de ierarhizare a cererilor solicitanților de locuințe se vor avea în vedere Criteriile de repartizare stabilite anual de către Comisie și aprobate prin hotărâre a Consiliului Local Municipal Constanța.

Lista de priorități va fi transmisă spre aprobare Consiliului Local al Constanța până la data de 30 noiembrie a anului în curs pentru anul următor.
Contestațiile cu privire la poziția de pe lista de priorități sau cu privire la punctajul acordat se vor adresa instanței de contencios administrativ competente, potrivit legii.

Lista de prioritati va cuprinde: nume și prenume solicitant; număr poziție în listă; total punctaj; date referitoare la locuința necesară a fi repartizată (nr. camere).

Lista de priorități se va afișa la sediul Primăriei Municipiului Constanța, în termen de 10 zile de la aprobarea acesteia prin hotărâre a Consiliului Local Municipal Constanța și se va putea consulta și la Serviciul Administrare Imobile din cadrul societății Administrația Fondului Imobiliar SRL Constanța.
Comisia pentru analiza și repartizarea locuințelor din fondul locativ de stat destinate închirierii își desfășoară activitatea în plen, lunar sau ori de câte ori este nevoie.
Potrivit aceluiași Regulament, Serviciul Administrare Imobile din cadrul Administrația Fondului Imobiliar SRL Constanța, verifică în teren situația locativă a flecarui solicitant de locuință și întocmește o notă de constatare.

Refuzul solicitantului de a furniza datele necesare întocmirii notei de constatare conduce la respingerea dosarului de către comisia de analiză a solicitărilor.

Convocarea membrilor Comisiei se face de către secretariat cu cel putin 3 zile înainte de data programată de desfășurare a ședinței, ocazie cu care se transmit ordinea de zi și materialele necesare desfășurării activității.

Principalele atribuții ale Comisiei, sunt: a)stabileste criteriile în baza cărora se repartizează locuințele din fondul locativ aparținând Municipiului Constanța; b) stabilește și propune spre aprobare Consiliului Local al Municipiului Constanța lista documentelor justificative necesare în analiza cererilor de locuință din fondul locativ de stat, destinate închirierii; c) stabilește sistemul de punctare în baza cărora se repartizează locuințele destinate închirierii și le supune aprobării Consiliului Local al Municipiului Constanța; d) supune spre aprobare Consiliului Local, lista solicitanților care au acces la locuințe destinate închirierii din fondul locativ de stat, precum și propuneri privind ordinea și modul de soluționare a cererilor de locuință; e) analizeaza cererile de atribuire a spațiilor disponibile în cadrul aceleiași unităti locative (extindere spațiu locativ deținut) și propune aprobarea acestora Consiliului Local; f) analizează și avizează cererile locatarului și/sau propunerile locatorului de schimbare a locuinței repartizate inițial, pe baza documentelor justificative și propune aprobarea acestora Consiliului Local al Municipiului Constanța (relocări).
 
Notă: Solicitanții de locuințe din fond de stat trebuie să își reînnoiască anual cererea privind atribuirea unei locuințe în perioada 15 august - 15 septembrie. În situația în care aceștia nu reconfirmă solicitarea, aceasta se arhivează, solicitantul va fi nevoit să depună o nouă solicitare conform criteriilor de acces și de ierarhizare. Dosare respinse - nu corespund prevederilor legale. Solicitanții de locuință ale căror dosare sunt incomplete precum și solicitanții de locuință ale căror dosare au rămas neactualizate, nu pot fi incluși în listele de priorități. Dosarele admise se supun evaluării prin aplicarea criterillor de ierarhizare stabilite prin punctaj conform Anexa nr. 2

Stabilirea listei de priorități se face pe baza dosarelor nou depuse și a dosarelor nesoluționate din anii anteriori actualizate la termenele legale.

Au acces la locuințele din fondul locativ de stat, următoarele categorii de solicitanți:

Persoanele cu cetățenie română care au împlinit vârsta de 18 ani, care nu dețin, nu au deținut, nu au înstrăinat o locuință pe teritoriul României și nu au beneficiat de sprijinul statului în credite și executie pentru realizarea unei locuințe, începând cu data de 01.01.1990 sau de la data nașterii, după caz, excepție făcând: solicitanții care detin cotă parte dintr-un imobil dobândit ca moștenire și care nu depăsesc anumite suprafețele vezi ANEXA nr. 1 din secțiunea „documente”; care au domiciliul de cel puțin 5 ani pe raza municipiului Constanța și fac dovada exercitării unei profesii, sau au calitatea de salariat / pensionar, sau fac dovada altor venituri (indemnizație handicap, etc); nu înregistează datorii la bugetul local; nu dețin în calitate de chiriaș o altă locuință din fondul locativ, excepție fac persoanele care dețin calitatea de chiriaș a unei locuințe din fondul locativ de stat și care se află în curs de retrocedare ori au fost retrocedate foștilor proprietari în baza Legii 10/2001, sau care nu mai prezintă siguranță în exploatare. 

Notă: Nu vor avea acces la locuințele din fondul locativ: persoanele care au avut calitatea de chiriaș și au fost evacuate ca urmare a rezilierii contractelor din următoarele considerente: au înregistrat debite la plata chiriei/cheltuielilor de întreținere înregistrate la asociațiile de locatari/proprietari sau la furnizorii de utilități; nu au întreținut spațiul deținut cu contract de închiriere conform clauzelor contractuale; au debite la bugetul local sau nu fac dovada cu înscrisuri a veniturilor realizate.
 
Amintim că din Comisia de repartizare a locuințelor din fondul locativ de stat din municipiul Constanța destinate închirierii fac parte următorii:  Gigi Daniel Tatu, consilier local PNL, Cristian Omocea, consilier local PNL, Aura Cerasela Badea, consilier USR, Cristian Tincu, consilier local PSD, Mihai Ochiuleț, consilier USR și Ionuț Rusu, viceprimar PNL care este și președinte al Comisie.


Obligații chiriași locuințe din fondul locativ de stat al municipiului Constanța:
 


 
Condiții de neprelungire contract închiriere din fondul locativ de stat al municipiului Constanța:





PRECIZĂRI:


Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
 
Citește și:

Noi repartiții de locuințe din patrimoniul Administrația Fondului Imobiliar SRL. Cine sunt beneficiarii? (DOCUMENT)

Noi repartiții de locuințe din patrimoniul Administrația Fondului Imobiliar SRL O angajată a instituției primește o casă în centrul Constanței! Chiriași cu cereri depuse chiar în urmă cu câteva luni (DOCUMENTE + GALERIE FOTO)
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii