Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
16:27 17 01 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Autovehicule fără stăpân identificate pe domeniul public sau privat al municipiului Constanţa

ro

23 Dec, 2019 00:00 745 Marime text
Primăria Municipiului Constanţa, prin Direcţia Generală Poliţia Locală, a ridicat, inventariat şi depozitat patru autovehicule fără stăpân care au fost identificate pe domeniul public sau privat al municipiului Constanţa.
 
Ridicarea autovehiculelor a fost efectuată de către poliţiştii locali cu atribuţii în domeniul circulaţiei rutiere în conformitate cu prevederile art. 6 alin.1 şi 2 din Legea nr 421/2002 modificată, privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale.
Cele patru autoturisme au fost identificate şi ridicate de pe bulevardul Alexandru Lăpunşneanu, bulevardul Mamaia nr. 284, bulevardul Tomis nr. 67 şi strada Heracleea Darclee nr. 12.
 
Cei care vor să îşi recupereze maşinile sau persoanele care pot da informaţii despre aceste vehicule pot merge la depozitul de pe strada Vârful cu Dor.

Ti-a placut articolul?

Comentarii