Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
03:00 26 03 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Achitare într-un dosar instrumentat de DNA Constanţa. Procurorii, nemulţumiţi

ro

15 Feb, 2019 00:00 1071 Marime text
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa au atacat decizia Tribunalului Constanţa prin intermediul căreia s-a decis achitarea lui Vasile Ichim şi a lui Ion Burcea. Contestaţia procurorilor DNA Constanţa a fost trimisă spre soluţionare Curţii de Apel Constanţa.
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii DNA arată că „în perioada 2014-2015, inculpaţii Ichim Vasile şi Burcea Ion, în calitate de reprezentanţi ai unei întreprinderi familiale, au depus cu rea-credinţă, la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), mai multe documente false (tabele centralizatoare şi adeverinţe de suprafaţă), în scopul de a obţine în mod injust sume de bani în cadrul schemei unice de plată, pentru suprafeţe de teren pe care nu le deţineau în realitate“.
 
„În acelaşi context, cei doi inculpaţi, folosind o parte din documentele falsificate, au determinat reprezentanţii unei primării să ateste, fără vinovăţie, fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului, respectiv acelea că întreprinderea familială pe care o reprezentau deţinea în arendă anumite suprafeţe de teren. Prin aceste demersuri, cei doi inculpaţi au obţinut fonduri nerambursabile în valoare totală de 94.351,55 de lei. În cauză, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal cu suma de 102.245,25 lei. În cauză s-a dispus măsura asigurătoare a sechestrului asupra mai multor imobile ce aparţin inculpaţilor“, se mai arată în actul de sesizare a instanţei.
 
În primă instanţă, Tribunalul Constanţa a dispus achitarea lui Vasile Ichim, pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, întrucât nu există probe că a săvârşit infracţiunea. Mai mult, bărbatul a fost achitat pentru comiterea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, întrucât fapta nu există, şi pentru instigare la fals intelectual în forma participaţiei improprii, întrucât fapta nu există. Vasile Ichim a mai fost achitat pentru comiterea infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false sau inexacte, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de acesta ori în numele ei, întrucât nu există probe că a săvârşit infracţiunea.
 
Ion Burcea a fost achitat pentru: complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată, întrucât nu există probe că a săvârşit infracţiunea, complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată, întrucât fapta nu există, complicitate la instigare la fals intelectual în forma participaţiei improprii, întrucât fapta nu există, folosirea sau prezentarea cu rea credinţă de documente ori declaraţii false sau inexacte, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de acesta ori în numele ei, întrucât nu există probe că a săvârşit infracţiunea.
 
În continuare, Tribunalul Constanţa a respins acţiunea civilă formulată de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale prin Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), în contradictoriu cu inculpaţii Ichim Vasile şi Burcea Ion şi partea responsabilă civilmente (…). Instanţa a ridicat măsura sechestrului asigurător dispusă prin ordonanţa nr. 311bis/P/2015 din data de 21.07.2017, emisă de DNA Constanţa, la data rămânerii definitive a prezentei, asupra bunurilor inculpaţilor.
 
Procurorii fac precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
 
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii