Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:57 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Veste-şoc în dosarul Portul Mircea Banias, 70% şanse pentru trimiterea în judecată

ro

18 Jan, 2012 00:00 1998 Marime text

Banias_Mircea_Banias.jpgDosarul Portul pare să fie ceva mai complicat pentru senatorul Banias, dat fiind că politicianul a fost citat pentru a i se prezenta materialul de urmărire penală, semnal deloc încurajator pentru democrat-liberalul constănţean

După o perioadă de relativă linişte în mega-ancheta de corupţie denumită generic dosarul Portul, apele par să se tulbure din nou. De departe suspectul de numele căruia se leagă cele mai multe semne de întrebare, senatorul PDL Mircea Banias, ar fi fost citat ieri la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru a lua cunoştinţă de materialul de urmărire penală. Cu alte cuvinte, pentru a vedea probele strânse de procurorii anticorupţie împotriva lui. Foarte interesant, surse avizate spun că, în proporţie de circa 70%, prezentarea materialului de urmărire penală ar echivala cu certitudinea unei trimiteri în judecată.

La fel de interesant, într-un alt dosar de corupţie în care a fost cercetat senatorul democrat-liberal Mircea Banias, politicianul nu fusese chemat pentru prezentarea materialului de urmărire penală, însă faţă de el s-a dispus scoaterea de sub urmărirea penală. În contextul în care politicianului i s-a prelungit constant interdicţia de a părăsi ţara fără încuviinţarea autorităţilor în drept, din luna mai 2011 - de când a izbucnit scandalul în presă - şi până în prezent, surse apropiate anchetei spun că nu este exclus ca Banias să nu se mai bucure de acelaşi noroc şi să fie trimis în judecată, alături de ceilalţi suspecţi din dosar. În altă ordine de idei, de departe cel mai „harnic" inculpat din dosar şi totodată presupus lider al grupului infracţional identificat de procurori, Eugen Bogatu şi-a terminat deja de studiat dosarul aflat la DNA, luând cunoştinţă de probele strânse de procurorii anticorupţie împotriva lui. De altfel, aceleaşi surse apropiate cazului spun că etapa prezentării materialului de urmărire penală este aproape de finalizare, cei mai mulţi dintre suspecţi ştiind deja ce acuzaţii le-au pregătit procurorii şi pentru ce vor fi trimişi în judecată.

SUP în UCM Reşiţa

Revenind la cazul aparte al senatorului Banias, este de menţionat că, la sfârşitul anului 2010, politicianul democrat-liberal a mai fost investigat într-o anchetă de corupţie, care îl implica tot pe Eugen Bogatu, acelaşi fost director portuar alături de care Banias este cercetat în dosarul Portul. Cazul din 2010 devenise cunoscut drept ancheta UCM Reşiţa, Banias fiind pus sub acuzare şi fiind urmărit penal pentru săvârşirea infracţiunii de favorizare a infractorului. Totuşi, la finalul anchetei, fără să-i fi prezentat materialul de urmărire penală, senatorul a răsuflat uşurat, fiind scos de sub urmărirea penală pe motiv că fapta nu ar exista. Noul dosar al Anticorupţiei care îl vizează pe senatorul Banias pare să fie însă ceva mai complicat, dat fiind că politicianul a fost citat pentru a i se prezenta materialul de urmărire penală, semnal deloc încurajator pentru democrat-liberalul constănţean, care este acuzat de aderare la un grup infracţional organizat, trafic de influenţă şi instigare la delapidare. Nici senatorul şi nici avocatul său nu au putut fi contactaţi pentru a-şi exprima punctul de vedere.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii