Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:03 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tren deraiat la Constanța. Vagoanele cisternă ridicate de la locul accidentului. Cum s-a intervenit în zonă (galerie foto-video)

ro

24 Mar, 2018 14:21 4406 Marime text
Vagoanele cisternă deraiate în urmă cu o săptămână, în zona podului IPMC din Constanța au fost ridicate de la sol. Unul a fost luat deja de la locul accidentului, în zonă fiind la acest moment doar unul dintre vagoane. 

Și acesta a fost repus pe șine și este susținut de mai multe dispozitive instalate. 

Reamintim că, un accident deosebit de grav a avut loc pe 18 martie în municipiul Constanța, în zona podului IPMC. Două vagoane cisternă aflate în compunerea unui tren de marfă au deraiat, iar bucăți din suspensii au fost împrăștiate inclusiv pe bulevardul IC Brătianu, traversat de Podul IPMC.
 
Imaginile surprinse la fața locului la scurt timp după accident arată că puțin a mai fost până la o adevărată tragedie. Mai mult, de o parte și de alta a liniilor ferate sunt locuințe, care au fost într-un real pericol. 
 
Afectată în urma accidentului a fost și structura podului IPMC, care a fost deteriorat pe o porțiune destul de mare.
 
Pentru a împiedica producerea unor accidente rutiere a fost luată măsura închiderii circulației rutiere pe bulevardul IC Brătianu, sub podul IPMC.
 
Potrivit CFR SA, în data de 18 martie, în jurul orei 12.05, două vagoane din compunerea unui tren de marfă, care aparţine operatorului privat TEHNOTRANS, au deraiat la intrare în staţia Constanţa Mărfuri, staţie aflată pe secţia neinteroperabilă Palas - Cap Midia, care este administrata de gestionarul privat de infrastructura GFR.
 
Pe secţia Palas - Cap Midia nu circulă trenuri de călători, astfel că nu a fost afectată circulația trenurilro de călători.
 
De asemenea, CFR SA, face precizarea că administratorul infrastructurii feroviare publice, va asigura suportul tehnic necesar operaţiunilor de intervenţie, cu utilaj de mare tonaj pentru ridicarea şi repunerea pe şină a celor două vagoane. Vagoanele deraiate erau goale.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii