Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:30 18 12 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Știri Constanța FOTO. „Suflete libere” – Deținuții de la Poarta Albă au donat alimente pentru familii vulnerabile

ro

18 Dec, 2025 09:18 163 Marime text




În perioada octombrie–noiembrie, prin proiectul „Suflete libere”, persoane aflate în detenție au donat cantități semnificative de alimente neperisabile către Crucea Roșie – Filiala Constanța, pentru a sprijini familii vulnerabile aflate în dificultate.
 
Această inițiativă demonstrează că solidaritatea nu are granițe, iar colaborarea interinstituțională este un veritabil exercițiu de încredere reciprocă și construcție socială.

„Suflete libere” este mai mult decât un proiect: este un manifest al valorilor umane – responsabilitate, empatie și implicare socială.


Ne invită să privim dincolo de greșeală, spre potențialul de schimbare și dorința de a contribui la binele comunității

Implicarea persoanelor private de libertate în această acțiune caritabilă reprezintă un pas important în dezvoltarea personală, dar și în asumarea responsabilității față de comunitatea din care facem parte.

„Pentru că adevărata libertate nu se măsoară în pași, ci în curajul de a deveni mai bun.”- transmit reprezentanții Penitenciarului Constanța-Poarta Albă. 




Sursa foto: Penitenciarul Constanța-Poarta Albă 



Citește și:

Penitenciar Constanța-Poarta AlbăProgram inovator pentru persoanele private de libertate la secția exterioară Valu lui Traian
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii