Statul roman pierde un proces pentru romanul „Shogun-ul"

Peste 45.000 de lei, 50.000 de euro, cu titlul de daune materiale şi 5.000 de euro, plus orice sumă ce ar putea fi datorată cu titlu de impozit, cu titlu de daune morale. Atât a fost condamnat statul român să-i plătească editurii Orizonturi SRL, de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, la finalul unui proces care a durat mai bine de 16 ani. 

În mod aproape ilar, litigiul a pornit de la publicarea traducerii în limba română a romanului de mare succes al lui James Clavell, „Shōgun". Povestea îşi are originile în luna noiembrie 1985, când editura Univers şi societatea Foreign Rights Inc., agentul literar al romancierului James Clavell, au încheiat un contract pentru publicarea a 35.000 de exemplare din respectivul roman. Traducerea, potrivit înţelegerii, urma să fie făcută de Doina Cerăceanu, iar drepturile de utilizarea a acestei traduceri erau cedate de Foreign Rights Inc. editurii Univers până la data de 15 noiembrie 1991. Toate bune şi frumoase, iar editura şi asociaţia americană au bătut palma. După expirarea acestuia, adică pe 23 noiembrie 1991, SC Editura Orizonturi SRL a încheiat cu Doina Cerăceanu un contract pentru publicarea a 50.000 de exemplare din roman, în schimbul sume de 280.000 de lei, după ce interpreta i-a dat de înţeles editurii că deţine drepturile de exploatare a traducerii sale. Totuşi, înţelegerile pentru publicarea „Shōgun-ului" nu s-au terminat aici, iar, la scurt timp dup ă contractul cu Orizonturi, Doina Cerăceanu a bătut palma şi cu editura Azur, pentru drepturi exclusive asupra publicării traducerii sale a romanului. Ulterior, contractul dintre Orizonturi şi Cerăceanu a fost reziliat, iar editura a semnat un contract cu un alt traducător. Înţelegerea a mers mai bine decât cea cu Doina Cerăceanu şi s-au publicat astfel 50.100 de exemplare traduse de noul partener al editurii Orizonturi. Pentru că a vrut să editeze, totuşi, şi traducerea Doinei Cerăceanu, SC Orizonturi a încheiat un contract cu editura Azur, pentru 60.000 de exemplare ale respectivei transpuneri. Ulterior, Cerăceanu şi-a retras drepturile de la editura Azura.

Patru expertize pentru plagiat

Iar bâlciul propriu-zis aici începe. Pe 22 decembrie 1992, traducătoarea a dat în judecată SC Editura Orizonturi SRL, dar şi pe interpretul care asigurase prima transpunere a romanului, sub acuzaţia de plagiat. Procesul s-a judecat la Tribunalul Bucureşti, dar a fost strămutat la Tribunalul Judeţean Argeş, în urma solicitărilor editurii Orizonturi. În cauză, au fost efectuate patru expertize pentru a stabili dacă traducerile sunt identice şi dacă este vorba despre plagiat, dar şi o expertiză contabilă. După administrarea probelor, pe 13 iulie 1999, Tribunalul Judeţean Argeş a respins acţiunea Doinei Cerăceanu, ca nefondată. Femeia nu s-a lăsat aşa uşor şi a atacat sentinţa în apel, iar Curtea de Apel Piteşti a stabilit, pe 4 aprilie 2000, că traducerea publicată de editura Orizonturi era un plagiat. Instanţa a obligat editura şi noul translator la achitarea in solidar a sumei de 196.441.622 de lei vechi. Mai mult, Orizonturi a fost obligată şi la plata a 253.637.658 de lei, pentru exemplarele publicate cu editura Azur. Pârâţii au atacat în recurs decizia Curţii de Apel Piteşti. Curtea Supremă de Justiţie le-a dat dreptate, prin decizia definitivă din 19 iunie 2001, respingând acţiunea traducătoarei şi stabilind că varianta publicată de Orizonturi nu era un plagiat. Totuşi, acţiunile în instanţă nu s-au oprit aici, pentru că femeia i-a solicitat, printr-un memoriu, procurorului general să intervină, iar acesta s-a conformat. Pe 13 ianuarie 2003, Curtea Supremă de Justiţie a decis că traducerea Doinei Cerăceanu fusese plagiată. CSJ a admis recursul în anulare promovat de procurorul general în favoarea translatoarei, a casat decizia rămasă definitivă şi irevocabilă, pronunţată de un alt complet al CSJ pe 19 iunie 2001, şi i-a dat dreptate reclamantei. Editura Orizont a fost obligată să achite 196.441.622 de lei vechi, pentru plagiat, dar şi 253.637.658 de lei. Totuşi, editura şi translatorul care fuseseră obligaţi să achite despăgubirile au încercat să atace pe toate căile soluţia CSJ din 13 ianuarie 2003, invocând faptul că instanţa oferise mai mult decât se solicitase. Acţiunile lor au fost respinse, ca neîntemeiate.

Condamnată pentru fraudă

Pe 11 ianuarie 2006, Doina Cerăceanu a dat în judecată editura Orizonturi, deschizând procedura falimentului în instanţă împotriva acesteia, pentru recuperarea banilor acordaţi de CSJ. Iar asta, deşi SC Editura Orizonturi SRL avea fondurile disponibile pentru a-şi achita datoriile. Pe de altă parte, şi editura a dat-o în judecată pe translatoare, şi a solicitat instanţei să constate că aceasta a vândut drepturile de autor asupra traducerii la o dată la care acestea aparţineau, de fapt, societăţii americane cu care se încheiase contractul din noiembrie 1985. Doina Cerăceanu a fost, la rândul său, condamnată pentru fraudă, judecătorii obligând-o la plata a 10.000.000 de lei vechi. Mai mult, instanţa a considerat că translatoarea i-a cauzat editurii Orizonturi un prejudiciu de 218.000 de lei vechi. Pe de altă parte, în 2003, editura Orizonturi s-a adresat Curţii Europene a Drepturilor Omului, afirmând că i-au fost încălcate drepturile la un proces echitabil. După ce au analizat cazul, judecătorii europeni au ajuns la concluzia că, într-adevăr, i-au fost încălcate drepturile editurii. Prin hotărârea din 13 mai 2008, în cauza SC Editura Orizonturi SRL contra României, CEDO a declarat admisibilă cererea editurii şi a condamnat statul român la plata a 45.022,93 de lei către reclamantă, 50.000 de euro, cu titlul de daune materiale şi 5.000 de euro, daune morale. Acesta a fost sfârşitul unui proces care a început în urmă cu 16 ani şi care a suferit mai multe răsturnări de situaţie decât în romanul de la care a pornit toată tărăşenia.