Bărbat decedat într-un incendiu la Măcin! Apartamentul victimei, cuprins de flăcări
Bărbat decedat într-un incendiu la Măcin! Apartamentul victimei, cuprins de flăcări


Potrivit ISU Tulcea, pompierii militari au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un apartament din orașul Măcin.
La fața locului s-au deplasat de urgență un echipaj din cadrul Secției de Pompieri Măcin, cu o autospecială de stingere, un echipaj SMURD și o ambulanță din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Tulcea.
La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta cu degajări mari de fum. Din primele informații, în interiorul locuinței se afla o persoană imobilizată. După pătrunderea în apartament, pompierii au identificat un bărbat, în vârstă de aproximativ 76 de ani“ - au mai precizat reprezentanții ISU Tulcea
Echipajele medicale au intervenit imediat pentru acordarea primului ajutor, însă, din păcate, pentru victimă nu s-a mai putut face nimic, fiind declarat decedat.
Citește și:Pompierii au acționat pentru lichidarea incendiului și pentru evacuarea fumului din imobil. În urma cercetărilor, cauza probabilă a producerii incendiului a fost stabilită ca fiind o țigară nestinsă“ - mai transmite ISU Tulcea
Circulația feroviară întreruptă între Medgidia – Dorobanțu din cauza unui incendiu de vegetație. Mai multe trenuri, afectate
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp