Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
00:33 29 09 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Șoferi băuți sau fără permis, cercetați penal de polițiștii constănțeni

ro

24 Aug, 2020 20:31 556 Marime text
  • Infracțiuni la regimul rutier, constatate de polițiști.
La data de 23 august a.c., în jurul orei 16.20, polițiști din cadrul Biroului Rutier Mangalia au identificat un bărbat, de 22 de ani, care a condus un autoturism pe DJ 391, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În urma verificărilor s-a stabilit faptul că autoturismul aparține unei femei, de 22 de ani, pasageră pe locul din dreapta, care i-a încredințat acestuia autoturismul, cunoscând faptul că nu posedă permis de conducere.

La data de 23 august a.c., în jurul orei 20.40, polițiști din cadrul Postului de Poliție Lumina au identificat un bărbat, de 30 de ani, care a condus un autoturism pe strada Belșugului din comuna Lumina, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 1,13 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind transportat la spital, unde a refuzat prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. În urma verificărilor s-a constatat faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

La data de 24 august a.c., în jurul orei 01.40, polițiști din cadrul Postului de Poliție Lumina au identificat un bărbat, de 33 de ani, care a condus un autoturism pe strada Năvodari din comuna Lumina, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind transportat la spital, unde a refuzat prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În toate cauzele, au fost întocmite dosare de cercetare penală.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii