Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:07 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

RAJA Constanța a semnat contractele de lucrări 17 și 31. Ce cuprind și care sunt localitățile vizate

ro

12 May, 2021 16:16 2556 Marime text
  • Cele două contracte cuprind investiții majore în infrastructura de alimentare cu apă și de colectare-tratare a apei uzate din zona de sud a litoralului, dar și din localitățile Hârșova, Năvodari, Medgidia, Valu lui Traian și Mamaia Sat.
RAJA SA a semnat astăzi – 12 mai 2021, contractele de lucrări 17 și 31, ce cuprind investiții majore în infrastructura de alimentare cu apă și de colectare-tratare a apei uzate din zona de sud a litoralului, dar și din localitățile Hârșova, Năvodari, Medgidia, Valu lui Traian și Mamaia Sat.

Cele două contracte fac parte din Proiectul Regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din aria de operare a RAJA S.A. Constanța, care se înscrie în ”Proiectul prioritar strategic privind Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM), Axa Prioritară 3 - Dezvoltarea infrastructurii de mediu în condiții de management eficient al resurselor”, sprijinit financiar de Comisia Europeană.

Până în prezent au fost atribuite 44 de contracte de lucrări dintr-un total de 50. Investițiile au ca beneficiari finali populația din zonele de implementare, dar și turiștii care cresc exponențial numărul consumatorilor în sezonul estival. Implementarea acestora asigură în primul rând îmbunătățirea calității vieții și dezvoltarea durabilă a ariei de deservire prin creşterea eficienţei sistemelor de alimentare cu apă și de canalizare, dotate cu tehnologii moderne de prelucrare a datelor şi soluții de optimizare.

Complexitatea acestor lucrări a fost subliniată de directorul RAJA S.A. – Aurel Presură:

”La ora actuală avem 101 șantiere deschise în 70 de localități, cu 47 de antreprenori și 30 de subantreprenori. În final, vom lucra în 92 de localități, fiind cel mai mare proiect investițional din România. Este greu, dar trebuie să punem umărul cu toții să finalizăm cu succes aceste contracte. De aceea, ședințele de progres se desfășoară pe șantiere, în prezența autorităților locale, pentru că este un efort conjugat al RAJA SA și al primăriilor, ca aceste lucrări să fie finalizate într-un timp cât mai scurt și să respecte toți indicatorii de calitate”.

Prezent la eveniment, Mihai Lupu, președintele Consiliului Județean Constanța, a evidențiat importanța acestor investiții pentru județul Constanța: ”Prin dezideratul nostru și cu efortul dv., susținut de autoritățile locale, reușim să dezvoltăm județul Constanța. La momentul actual RAJA este cel mai mare investitor din județ. De aceea particip la toate aceste activități și vreau să vă asigur încă o dată de suportul nostru necondiționat. Dacă apar probleme vă rog să-mi spuneți, să putem să luăm măsurile necesare, ca niciun proiect, indiferent de fază – elaborare/proiectare sau execuție, să nu suporte întârzieri”.


Reprezentanții primăriilor din zonele de implementare ale celor două contracte au pus accent pe necesitatea dezvoltării și modernizării infrastructurii de alimentare cu apă și de canalizare, determinată și de creșterea demografică, care a amplificat nevoile pentru utilități.

“Orașul Năvodari împreună cu zona turistică Mamaia Nord se dezvoltă într-un ritm alert și de aceea investițiile pe parte de apă și canal sunt vitale. Aceste proiecte pe care RAJA le implementează în zona noastră erau extrem de necesare. Domnii constructori trebuie să știe că au în primăria Năvodari un adevărat partener, voi fi aproape de d-lor, dar voi fi și spiritul critic, pentru că îmi doresc ca la final cetățenii din zonă să fie mulțumiți.”, a declarat primarul orașului Năvodari – Florin Chelaru.

Și primarul orașului Ovidiu a ținut să sublinieze:

“Sunt multe proiecte în derulare, care ne sunt necesare, ținând cont de faptul că zona este într-o continuă extindere. Aș dori să mulțumesc societății RAJA și Consiliului Județean pentru susținerea pe care o avem în dezvoltarea orașului Ovidiu.”

Contractul de lucrări CL17 – “Rețele de apă și canalizare Mangalia Nord și stațiuni” are o valoare totală de 29.161.781,71 lei cu TVA și se va derula pe parcursul a 12 luni.

Investițiile prevăzute în cadrul acestui contract sunt: reabilitarea rețelei de distribuție apă potabilă și a celei de canalizare pe o lungime de peste 15,5 km, respectiv 1,2 km din zona Mangalia Nord și stațiuni, dar și instalarea unor puncte de măsurare a debitului și presiunii și a mai multor vane cu acționare electrică.

Contractul de lucrări CL31 – “Stație tratare apă, rezervoare și conductă transport Hârșova. Gospodării de apă Năvodari. Reabilitare stație pompare Ovidiu. Reabilitare stații pompare ape uzate și conducte de refulare Mamaia Sat. Gospodărie de apă Valu lui Traian. Reabilitare rezervor Medgidia. Stație de clorare Vadu Oii” are termen de execuție 24 de luni și o valoare totală de 41.386.946,29 lei cu TVA.

Contractul cuprinde 7 obiective care implică lucrări de modernizare la nivelul Stației de tratare, a rezervoarelor și a conductei de transport ape reziduale Hârșova, investiții în gospodăriile de apă Năvodari, Cota 20 Ovidiu, Medgidia, Valu lui Traian și Vadu Oii, dar și reabilitări și extinderi ale stațiilor de pompare ape uzate și a conductelor de refulare din zona Mamaia Sat.

Stație de tratare, rezervoare și conductă de transport ape reziduale Hârșova: construire cămine debitmetru și monitorizare calitate apă, reabilitare rezervoare de apă brută si apă pretratată 2x500 mc, hală tehnologică de tratare apă brută, rezervor nou de stocare ape reziduale – 1 x 500mc, stație de pompare și conductă de transport ape reziduale în Stația de epurare ape uzate Hârșova, clădire administrativă (birouri, laborator, SCADA), reabilitare rezervoare de înmagazinare apă potabilă, rețele în incinta gospodăriei de apă, sistematizare, instalație de paratraznet și împământare, sistem de securitate antiefracție, generator electric de rezervă și alte lucrări specifice de amenajare.

Gospodării de apă Năvodari: reabilitare Gospodărie de Apă Rezervoare 2 x 1.000 și Gospodăria de Apă Interconectare.

Gospodăria de Apă Cota 20 Ovidiu: reabilitare stație de pompare SP1 în Gospodaria de Apă Cota 20 Ovidiu, sistem de monitorizare și automatizare SCADA, rețele în incinta gospodăriei de apă, instalație de paratraznet și împământare, sistem de securitate antiefracție, generator electric de urgență și alte lucrări specifice de amenajare.

Reabilitare stații de pompare ape uzate și conducte de refulare Mamaia Sat: stație de pompare apă uzată SPAU 3, stație de pompare apă uzată SPAU 3’ și extindere conductă refulare aferentă stației -2.266m, stație de pompare apă uzată SPAU 4 și conductă refulare aferentă stației - 569m, stație de pompare apă uzată SPAU 6 și conductă refulare aferentă stației -253m

Gospodărie de apă Valu lui Traian: rabilitare rezervor de înmagazinare, stație de pompare, stație de clorare, extindere conductă de alimentare cu apă - 1.875m, sistem de monitorizare și automatizare SCADA, rețele, instalație de paratraznet și împământare, sistem de securitate antiefracție, generator electric de urgență și alte lucrări specifice de amenajare în incinta gospodăriei de apă.

Reabilitare rezervor de înmagazinare apă Medgidia: rezervor de înmagazinare și cameră de vane Medgidia, rețele în incinta gospodăriei de apă, instalație de paratraznet și împământare, sistem de securitate antiefracție, sistem de monitorizare și automatizare SCADA.

Stație de clorare Vadu Oii: reabilitare stație de clorare Vadu Oii, rețele în incinta gospodăriei de apă, instalație de paratraznet și împământare, sistem de securitate antiefracție, sistem de monitorizare și automatizare SCADA și alte lucrări specifice de amenajare.

Toate aceste investiții au ca obiectiv principal îmbunătățirea siguranței și funcționalității sistemului de alimentare cu apă și de canalizare, creşterea duratei de viaţă, asigurarea calității apei furnizate şi a accesului la infrastructura de apă şi apă uzată, reducerea pierderilor de apă.

Sursa foto: RAJA SA
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii