Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:38 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

PSD-istul Marcus taie frunza lui Babus

ro

22 Apr, 2010 03:00 6450 Marime text
cap_5.jpgSC Sport Turism SRL, firmă cu sediul în comuna 23 August, a câştigat contractul pentru tăierea prin secţionare succesivă şi tăiere de corecţie a arborilor la unităţile de învăţământ preuniversitar de stat din municipiul Constanţa.

În fapt, licitaţia a fost organizată de Regia Autonomă de Exploatare a Domeniului public şi Privat Constanţa, condusă de PSD-istul Radu Babuş. Sport Turism primeşte, în urma înţelegerii, 210.366,21 de lei fără TVA. Pentru ce? Ne-a explicat Ovidiu Tănase, directorul direcţiei de învăţământ din cadrul RAEDPP: „Vor tăia copacii. Lemnul rezultat se duce într-un depozit al primăriei şi iarna se dă nevoiaşilor. Contractul este valabil până la sfârşitul acestui an şi include tăierea şi toaletarea pomilor, acţiuni care se fac în afara perioadei de vegetaţie". Acelaşi director Tănase a explicat şi cum de Sport Turism a fost unica firmă interesată de acest contract, fiind singurul ofertant la licitaţie. Subordonatul lui Radu Babuş a spus că „nu există decât două firme în Constanţa care se ocupă cu aşa ceva: Sport Turism şi Pomacost". Şi, mai mult decât atât, Tănase apreciază că nu este vreo afacere, meseria fiind foarte complicată, iar tăierea unui copac costând în jur de 12 milioane de lei.

ioan_marcus_01.jpgPSD-istul, pe Sisteme

Ceea ce nu a spus reprezentantul RAEDPP este cum de administratorul unicei firme interesate de licitaţia pentru tăierea copacilor este, ca prin minune, coleg de partid cu Radu Babuş. Pentru că, potrivit Registrului Comerţului, Sport Turism SRL îl are ca asociat şi administrator pe consilierul judeţean PSD, Ioan Mărcuş. Acesta îl are ca asociat în firmă pe Marius Pandu Guriţă. Sport Turism nu este singura afacere a social-democratului, el fiind implicat şi în Marcus Uranus SRL, Marova SRL şi Met Market SRL. Însă, Ioan Mărcuş nu a stat departe nici de afacerile „granzilor" PSD-ului local. Spre exemplu, Monitorul Oficial 2140 din 2004 ne arată cum Cristina Roşu, unic asociat al SC Ronistin SRL, a decis cooptarea în afacere a societăţilor Sport Turism, reprezentată de Mărcuş, şi Sisteme Internaţionale de Afaceri, reprezentată de Mihaela-Elvira Gherasim. Cu această ocazie, Cristina Roşu se retrage din firmă, al cărei nume este schimbat în Market Investment. Care este... „cheia"? Sisteme Internaţionale de Afaceri este administrată de Gheorghe Valentin Ionescu, membru al echipe „de aur" inculpate alături de Radu Mazăre în dosarul retrocedărilor. Mai mult, firma a concesionat pentru mulţi ani Portul turistic Tomis. Cea care a reprezentat SIA în acea afacere, Mihaela-Elvira Gherasim, apare şi ea, din punct de vedere afaceristic, în apropierea „grupului Mazăre". Mama acesteia, Niculina, este asociată cu Sorin Strutinsky, partenerul de afaceri al primarului Constanţei, în SC Eolica Investments SRL. În ciuda... climatului, lui Ioan Mărcuş i se par toate foarte fireşti: „Eu mă ocup cu tăierea arborilor de când era Radu Babuş la şcoală. Din anii 80 (?!), 90. Sunt prima firmă care am făcut aşa ceva în ţară. Am tăiat copacii în tot Braşovul şi în jumătate de Bucureşti".

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii