Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:04 05 04 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

IPJ Constanța despre incidentul din cartierul Henri Coandă

ro

04 Apr, 2026 21:25 494 Marime text






În această seară, 4 aprilie 2026, un incident a avut loc în cartierul Henri Coandă din Constanța

Iată precizările IPJ Constanța:


„La data de 4 aprilie a.c., în jurul orei 19.30, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța - Secția 2 au fost sesizați cu privire la faptul că, într-un imobil de pe aleea Umanității din municipiul Constanța, o femeie ar prezenta leziuni și ar avea nevoie de îngrijiri medicale.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat o femeie, de 41 de ani, care a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

În imobil se afla și soțul acesteia, bărbatul fiind condus la sediu, în vederea stabilirii situației de fapt. 


La fața locului s-au deplasat și polițiști ai Serviciului Investigații Criminale, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.”, precizează polițiștii.


Citește și
FOTO+VIDEOUPDATE. Scandal în cartierul Henri Coandă din Constanța. O femeie transportată la spital
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii