Protest anunțat de Sindicatul Europol în fața IPJ Constanța! Polițiștii cer transparență și respect
Protest anunțat de Sindicatul Europol în fața IPJ Constanța! Polițiștii cer transparență și respect
242
Marime text

În data de 27 februarie 2026, între orele 11.00 - 13.00, va avea loc un protest în fața Inspectoratului de Poliție Județean Constanța organizat de Sindicatul Europol - Filiala Constanța.
Sindicaliștii cer transparență, echitate, respectarea legii și îmbunătățirea condițiilor de muncă, avertizând că lipsa acestor măsuri afectează atât moralul polițiștilor, cât și siguranța publică pe termen lung.
Iată ce spune Sindicatul Europol:
„Am ajuns în situația de a ne exprima nemulțumirile și neajunsurile în stradă, din cauza neimplicării factorilor de decizie, a lipsei de transparenta și de empatie in solutionarea rapoartelor privind solicitărilor de mutare precum și a lipsei dialogului social, din cauza minciunilor tendentioase transmise in răspunsurile oficiale către organizația sindicală și nu in ultimul rând pentru că nu există un minim de respect față de proprii angajați, fața de eforturile depuse de aceștia și problemele cu care se confruntă.
Suntem in fața unui sistem șmecheresc care adoptă o dublă măsură în cazul avertizorilor de abuzuri cât și față de anumiți șefi de subunități, exemplificand in acest sens declanșarea cercetărilor prealabile față de lucrătorii care au semnalalt un abuz, iar in cazul abuzatorilor profesionali se recunoaște greșeala instituțională dar nu sunt scoase in evidență elementele vădite care constituie in realitate abatere disciplinară.
Prin lipsă de transparență privind drepturile de natura salarială, fiind vorba de bani publici, suntem singurul inspectorat județean unde nu este cunoscută lista lucrătorilor nominalizați pentru salariile de excelență, in condițiile in care la nivel de IGPR, oportunitatea nominalizării trebuia analizată in ședința care a avut loc ulterior, cu sindicatele.
În absenta cunoașterii nominalizarilor făcute, sindicatele sunt puse in imposibilitatea de a expune propuneri și aprecieri pertinente in acest sens.
Tot lipsa de transparentă caracterizează in principal modalitatea in care sunt sau nu sunt aprobate rapoartele de mutare întrucât se creează suspiciunea de subiectivism exemplificand astfel situația in care unor lucrători care doar ce au terminat tutela(sase luni vechime) le a fost aprobat raportul de mutare iar alții, cu vechime de câțiva ani, așteaptă fără speranță un răspuns pozitiv.
Nu înțelegem reticența factorilor de decizie in a dezbate forma de organizare a programului de lucru al lucratorilor operativi, unde varianta propusă de către sindicate, ar avea drept consecință existența unui număr mai mare de polițiști in stradă și totodată, le-ar permite acestora timpul necesar pentru refacerea capacității de muncă.
La nivelul IPJ Constanța sunt deficiențe privind modul cum se realizează pregătirea sportivă a lucrătorilor respectiv și nu sunt respectate dispozițiile OMAI 154/2004, cu toate că au existat promisiuni din partea conducerii pentru găsirea unei soluții practice in rezonanță cu dispozițiile legale.
Credem că toate aceste probleme expuse afectează grav climatul de muncă si pune sub semnul întrebării corectitudinea și obiectivitatea, unei instituții care ar trebui să fie etalonul respectării legii și a drepturilor.
Este revoltător, că într-o țară europeană, unde polițiștii au avut si au un rol esențial in toate succesele înregistrate de România atât pe plan național cât si extern in domeniul securității, să nu existe capacitatea de a înțelege că polițistului trebuie să fie respectat măcar de propriul angajator.
Poate la prima vedere aceste probleme afectează doar polițiștii, dar pe termen lung, prin transformarea acestei meserii într una din ce in ce mai neatractivă, va fi afectat sistemul de siguranță națională și prin asta, inclusiv siguranța cetățeanului”.
Citește și:
Mai multe persoane, arestate după protestele violente din centrul Tiranei
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


