Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:58 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primăria Constanța pune la dispoziția DSP peste 120 de cadre medicale

ro

12 Mar, 2020 14:34 2086 Marime text
Tot personalul medical din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială, care, în mod normal, își desfășoară activitatea în unitățile de învățământ din oraș, va participa, începând de astăzi, sub coordonarea Direcției de Sănătatea Publică, la gestionarea situației legate de noul coronavirus, potrivit unui comunicat de presă al Primăriei Constanța.

De asemenea, în contextul actual, conducerea D.G.A.S. Constanța a hotărât suspendarea programului de lucru cu publicul și asigurarea desfășurării activității instituției prin preluarea electronică a dosarelor.

Astfel, pentru accesarea tuturor prestațiilor/beneficiilor sociale, constănțenii pot transmite documentele justificative la următoarele adrese de mail:
  •  aurelialeu@spas-ct.ro  - pentru primirea dosarelor în vederea acordării ajutoarelor de urgență, a stimulentelor educaționale, a alocațiilor de stat, a stimulentelor de inserție, a indemnizațiilor pentru creșterea copilului, a ajutoarelor sociale, a alocațiilor pentru susținerea familiei, a angajării asistentului personal, a indemnizațiilor persoanelor cu handicap grav și efectuării anchetelor sociale. telefon: 0341.180.109;
  • gabrielaichim@spas-ct.ro   - Serviciul protecția copilului, telefon: 0341.180.103; 
  •  mihaelaliuta@spas-ct.ro  - Serviciul autoritate tutelară, telefon: 0766.888.212; 
  • cristianamotrescu@spas-ct.ro  – pentru programul social RESPECT și permise de călătorie gratuită CT BUS, telefon: 0341.448.530; 
  • administrativcrese@spas-ct.ro  – Direcția administrare creșe, telefon: 0341.428.371;
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii