Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
07:10 14 10 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Poliţiştii au depistat un tânăr cu ţigarete de contrabandă pe Şoseaua Mangaliei din Constanţa

ro

16 Sep, 2019 12:09 326 Marime text
La data de 14 septembrie a.c., polițiști din cadrul Secției 5 au depistat un bărbat de 34 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe Șoseaua Mangaliei din municipiul Constanța.

În urma verificărilor, polițiștii au descoperit pe bancheta autoturismului 4000 de pachete cu țigarete, fără a avea aplicate timbre de accizare românești.
 
Cercetările au fost continuate de către polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, care au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea și vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia, conform Legii 86/ 2006 privind Codul Vamal.
 
Astfel, bărbatul a fost reținut pe bază de ordonanță pentru 24 de ore, în timp ce autoturismul și țigaretele au fost indisponibilizate.
 
La data de 15 septembrie a.c., Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța a emis pe numele bărbatului măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii