Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:28 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constanța. Arest prelungit în cazul fabricii de țigări contrafăcute (VIDEO)

ro

02 Apr, 2022 00:00 2118 Marime text
 
  • Cei care fac obiectul cercetărilor, sunt cunoscuți ca exponenți ai criminalității organizate, cu preocupări în ceea ce privește contrabanda cu țigarete.
 
Judecătorii de la Tribunalul Constanța au admis propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive formulată de Parchetul de pe lângă ÎCCJ- DIICOT- Serviciul Teritorial Constanţa în cazul fabricii de țigări contrafăcute! Pe cale de consecință, instanța a decis ca trei suspecți în cauză să rămână în stare de arest preventiv (Adrian U., Daniel S. Dorin S).
 
Totodată, instanța a respins cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu formulate de inculpaţi, ca nefondate.
 
Hotărârea Tribunalului a fost contestată la Curtea de Apel Constanța, instanță ce va lua o decizie definitivă.

Amintim că la data de 1 februarie 2022, polițiștii de combatere a criminalității organizate din Constanța au pus în aplicare 8 mandate de percheziție domiciliară, în județele Hunedoara și Suceava, fiind descoperită o fabrică de țigarete contrafăcute, care funcționa în afara antrepozitului fiscal.
 
Linia de producție a fost identificată în incinta unui depozit amenajat subteran, amplasat sub o hală, la domiciliul unuia dintre bănuiți.
 
Au fost descoperite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 120.000 de țigarete contrafăcute, 700 de kilograme de tutun mărunțit, 200.000 de ambalaje inscripționate, necesare în procesul de producție și un autovehicul de transport.
 
Din cercetări a reieșit că imobilul în care se afla fabrica era conectat, în mod clandestin, la rețeaua de energie electrică.
 
De asemenea, în interior, a fost descoperită o instalație de bruiaj pentru orice semnal electronic.
 
La finalizarea perchezițiilor, au fost puse în aplicare 4 mandate de aducere.
 
Cei în cauză sunt acuzați de constituirea unui grup infracțional organizat, producerea de produse accizabile, care intră sub incidența regimului de antrepozitare, în afara unui antrepozit fiscal autorizat de către autoritatea competentă, deținerea produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător, folosirea unei firme, embleme sau a unui ambalaj de natură să producă confuzie cu cele folosite legitim de alt comerciant și producerea în orice mod, importul, exportul, depozitarea, oferirea spre vânzare ori vânzarea unor mărfuri sau servicii purtând mențiuni false privind brevetele de invenții, brevetele pentru soiuri de plante, mărcile, indicațiile geografice, desenele ori modelele industriale, topografiile de produse semiconductoare, alte tipuri de proprietate intelectuală.
 
De menționat este faptul că, cei care fac obiectul cercetărilor, sunt cunoscuți ca exponenți ai criminalității organizate, cu preocupări în ceea ce privește contrabanda cu țigarete.
 
Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română, precum și de sprijinul B.C.C.O. Alba Iulia, I.P.J. Hunedoara, I.J.J. Hunedoara, G.J.M. Timișoara, E-Distribuție Banat, D.G.A.F. 5 Deva și Biroul Vamal Deva.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Percheziție la o direcție a Primăriei Constanța!
Angajat de la Confort Urban SRL, reținut pentru mită

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii