Percheziții ale polițiștilor în Constanța și în alte județe
Percheziții ale polițiștilor în Constanța și în alte județe
26 Sep, 2024 13:22
ZIUA de Constanta
349
Marime text
Astăzi, 26 septembrie 2024, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice au pus în executare 11 mandate de percheziție domiciliară, în municipiul București și județele Ilfov și Giurgiu, precum și 20 de mandate de aducere, în municipiul București și județele Ilfov, Giurgiu, Constanța, Prahova și Brașov, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată (147 de acte materiale).
În fapt, în perioada 2018 - 2020, patru bărbați, cu vârste cuprinse între 34 și 48 de ani, în calitate de administratori ai unei societăți comerciale, în mod repetat, ar fi omis evidențierea în actele contabile a 147 de operațiuni de vânzare a unor autoturisme second-hand, ce ar proveni din achiziții intracomunitare, precum şi veniturile obţinute în urma comercializării, în valoare de peste 8.240.000 de lei, a precizat Poliția Română.
Din cercetări, s-a stabilit că prejudiciul cauzat bugetului de stat este de peste 1.350.800 de lei.
În vederea administrării materialului probator, astăzi, 26 septembrie 2024, au fost puse în executare 11 mandate de percheziție domiciliară, fiind identificate și ridicate mai multe bunuri de interes în cauză.
Persoanele bănuite au fost depistate, urmând a fi conduse la audieri, în vederea dispunerii măsurilor legale ce se impun.
Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul București, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată (147 de acte materiale).
Actiunea a beneficiat de sprijinul Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Poliției Capitalei, precum și de sprijinul Inspectoratelor de Poliție Județene Constanța, Brașov și Prahova.
Facem precizarea că efectuarea percheziţiei domiciliare este un procedeu în cadrul procesului penal reglementat de Codul de procedură penală, ce are drept scop administrarea probatoriului necesar soluţionării cauzei, care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie, a încheiat sursa citată.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii