Acord de infrățire între comuna Cumpăna și localitatea Cazangic, Raionul Leova, din Republica Moldova (galerie foto)
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
17:18 20 08 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Acord de infrățire între comuna Cumpăna și localitatea Cazangic, Raionul Leova, din Republica Moldova (galerie foto)

ro

13 Jul, 2018 13:32 362 Marime text

Comuna Cumpăna încheie astăzi un acord de infrățire cu localitatea Cazangic, Raionul Leova, din Republica Moldova.
      
Înfrățirea are ca scop dezvoltarea colaborării între comunități, organizațiile publice și de cultură, manifestări comune în domeniile cultură, învățământ, turism, sport, activități sociale, economie și turism, sănătate, administrație publică locală, potrivit reprezentanților Primăriei.
 
Domeniile enumerate vor constitui baza de plecare pentru realizarea de programe şi proiecte comune în scopul accesării fondurilor destinate cooperării la nivelul autorităţilor locale.
 
Din delegația din comuna Cazangic, Raionul Leova, Republica Moldova fac parte primarul comunei, Ion Gutu și consilieri locali.
 
În cadrul evenimentului, Mariana Gâju a ținut să precizeze că este a șaptea înfrățire cu o comună de peste Prut și anume comunele : Puhaceni, Budesti, Sarata Veche, Capaclia, orașele Straseni si Cricova.

Primarul comunei Cumpăna prezintă delegației din Republica Moldova informații despre localitate, dar și despre consiliul local.

”Activitatea noastră este axată pe dezvoltarea durabilă a comunei" a transmis Mariana Gâju.

Primarul comunei Cazancic, Ion Gutu a mulțumit pentru ositalitatea de care au dat dovadă locuitorii din Cumpăna. 
[

 "Am venit de multe ori în România. Eu sper că în viitor vom avea și noi cu toții o singură cetățenie, cea română. Aceasta este a treia înfrățăre cu o comună din România. Tot în această vară vom mai semna un acord de înfrățire cu o comună din județul Vaslui" a spus primarul localității Cazancic.

Mă simt ca acasă atunci când ajung în România" a mai spus primarul localității Cazangic. 

Prin aceste înfrățiri se realizează schimburi de experiență în domeniul educației. Vorbim despre copiii dumneavoastră care vor ajunge la Cumpăna, iar copiii noștri vor ajunge în Cazancic. Comuna Cumpăna nu a acordat, până acum, niciun ban comunelor înfrățite de peste Prut. Accentul meu este pe copii și pe donații de carte. Avem, în Cumpăna, un liceu tehnologic, două grădinițe, două biserici ortodoxe, o geamie,  o biserica penticostală. Trăim în frăție și conviețuire interetnică. În anul 2003 ne-am înfrățit cu prima localitate de peste Prut" a mai spus Mariana Gâju.


Cei doi edili au semnat actul de înfrățire. De asemenea, cei doi au rostit jurământul înfrățirii. 

”Să dea bunul Dumnezeu că prin acest act să realizăm lucruri frumoase pentru ambele comune" a subliniat Mariana Gâju, după semnarea actului de înfrățire. 


Delegația de peste Prut a primit daruri din partea comunei Cumpăna.

Astfel, primarul din Cazancic a primit o tablă de șah și piese (de colecție), un suport pentru ceasuri, precum și tricolorul.

"Așa cum mutați piesele de șah așa să luați și decizii benefice pentru comunitate" i-a spus Mariana Gâju.


Ceilalți membri ai delegației au primit câte o machetă de navă velier și un tricolor. 

La rândul lor, reprezentanții delegației de peste Prut au oferit daruri reprezentanților Primăriei Cumpăna. Astfel, Mariana Gâju a primit în dar o ie dar și un butoiaș în miniatură, deoarece în zona comunei Cazancic se cultivă viță de vie. 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii