Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:43 09 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

O barcă în care se aflau patru persoane s-a răsturnat pe malul brațului Borcea Au început căutările celor posibil înecați (galerie foto)

ro

03 Feb, 2020 15:05 2129 Marime text
Astăzi , 03.02.2020, în jurul orei 13.35, printr-un apel la 112 a fost solicitat sprijinul pompierilor, întrucât pe malul Borcea, localitatea Vlădeni o barcă în care se aflau patru persoane de sex masculin s-a răsturnat, transmite ISU Ialomița. 

Două dintre acestea s-au autosalvat și au ajuns la mal, iar celelalte două persoane sunt posibil înecate. La locul intervenției s-au deplasat de urgență 4 echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia și Stației de Pompieri Fetești, cu două bărci pneumatice, o autospecială de stingere, o autospecială SMURD și un echipaj SAJ Ialomița.

S-a acordat primul ajutor medical celor două persoane cu vârste de aproximativ 36 ani și respectiv 37 ani, de echipajele medicale de la locul intervenției, ulterior persoana de aproximativ 36 ani a fost preluată și transportată de echipajul SAJ la spitalul Municipal din Fetești, cealaltă persoană după examinare a refuzat transportul la spital.

Pentru căutarea posibilelor persoane înecate, bărbați de aproximativ 42 ani, respectiv 48 ani, s-au început operațiunile de çăutare.

Intervenția se află în dinamică.

Sursa foto: ISU Ialomița 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii