Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:48 06 06 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

MSC Group a cerut Guvernului să preia Șantierul Damen Mangalia. Partenerul companiei la Constanța este chiar viceprimarul Ionuț Rusu!

ro

05 Jun, 2025 09:25 1426 Marime text
Mediterranean Shipping Company (MSC) și-a arătat interesul să cumpere șantierul din județul Constanța, potrivit unei informații publicate de europalibera.org.

Mediterranean Shipping Company (MSC) a fost fondat de căpitanul napoletan Gianluigi Aponte și soția sa, Rafaela Aponte Diamant.

În acest moment MSC operează în peste 150 de țări iar din 2023 are un reprezentant și la Constanța.

Este  vorba despre  MSC Crewing Services, companie în care viceprimarul municipiului Constanța Ionuț Rusu deține 48.3% din acțiuni iar MSC Shipmanagement Limited este acționar majoritar cu 51.7%.

Rusu mai figurează și în New Project Enterprise SRL și Inland Crew Solutions SRL.

Firma a fost înființată în 2023, are sediul pe strada Călărași și în ultimul an fiscal a avut 2 angajați și pierderi de 302.063 lei, potrivit www.termene.ro.

Administratorii companiei de la Constanța sunt Laurențiu Luca și cipriotul Kumar Jha Prabhat.

Operatorul naval internațional ar fi notificat Guvernul României pentru a salva activitatea Șantierului Naval Damen Mangalia, unde de un an de zile activitatea a stagnat iar angajații nu mai au nicio speranță.

De altfel, peste 1000 dintre aceștia sunt în somaj tehnic.

În acest moment ar fi fost reluată parțial activitatea de reparații cu o infuzie de bani care a venit chiar din partea companiei care si-a exprimat intenția de a achiziționa cele 49% din acțiuni deținute în prezent de compania olandeză Damen Holding BV.


Notificarea s-a făcut în aprilie când Guvernul era condus încă de Marcel Ciolacu.


L-am întrebat pe viceprimarul Ionuț Rusu dacă confirmă faptul gigantul în transporturi și logistică, MSC vrea să preia Șantierul de la Mangalia.

Ionuț Rusu nu a confirmat, nici nu a infirmat informația, a spus doar că „binele se face în liniște”.

Altfel spus, a lăsat să se înțeleagă că mai degrabă informația ar fi autentică, asta în contextul în care, în administrația locală, primarul Constanței pregătește revocarea sa din funcția de viceprimar. 

„Operațiunea" este „stopată"  pentru moment, deoarcere ultima ședință de Consiliu Local a fost o lecție pentru Chițac, după ce consilierii din opoziție, dar și 5 aleși liberali au votat împotriva proiectelor propuse pe ordinea de zi care vizau dezastre urbanistice.

Contextul actual:



Activitatea șantierului este întreruptă de peste 11 luni (din iunie 2024); majoritatea angajaților se află în șomaj tehnic; drepturile salariale aferente ultimelor două luni nu au fost achitate; prima de Paște și alte drepturi prevăzute în contractul colectiv de muncă nu au fost acordate; salariile compensatorii pentru angajații disponibilizați au fost plătite doar parțial; doar o parte dintre angajații implicați în lucrări de reparații nave și cei delegați în alte șantiere navale din România au fost plătiți, și aceștia cu întârziere și parțial; există riscul ca nici în această lună și nici în lunile următoare să nu se poată achita salariile, în lipsa unor măsuri concrete de sprijin.

Fondul de garantare a creanțelor salariale a fost deja utilizat pentru perioada maximă legală de 5 luni consecutive (octombrie 2024 – februarie 2025) și nu mai poate fi accesat. În aceste condiții, salariații nu mai au nicio plasă de siguranță în fața neplății salariilor. Aceștia au fost privați de drepturile fundamentale prevăzute de legislația muncii. Salariat fără salariu este o contradicție în termeni.

SLN a sesizat ITM Constanța privind neplata indemnizațiilor de șomaj tehnic și a altor drepturi din CCM, precum și plata parțială a salariilor angajaților care au reluat activitatea. ITM a efectuat un control, dar nu a transmis încă un răspuns oficial.

La protestul organizat pe 7 februarie 2025, ministrul Economiei, Bogdan Ivan, anunța existența a șase investitori interesați. Până la această dată, niciun contract de asociere nu a fost semnat, iar promisiunile făcute nu s-au concretizat.

SLN a solicitat în repetate rânduri intervenția Administrației Prezidențiale, a Guvernului României, a Ministerului Economiei, a altor ministere de resort, precum și a Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), însă toate aceste apeluri au fost ignorate, la fel ca și problemele grave ale angajaților șantierului“ - au precizat reprezentanții SLN.

Despre Șantierul Naval 2 Mai SA Mangalia

Șantierul Naval 2 Mai SA din Mangalia a fost înființată la data de 09.11.1992 și are ca obiect principal de activitate codul CAEN 8299 - Alte activități de servicii suport pentru întreprinderi n.c.a..
 


93,88781% din acțiunile companiei sunt deținute de Statul Român prin Ministerul Economiei, 0,19097% revin unei Liste de acționari persoane juridice, iar 5,92122% revin unei Liste de acționari persoane fizice.   Administratori sunt Constantin-George Brezoi, Nicolae-Ovidiu Neacșu, Florentina Şușnea.
 
Șantierul Naval 2 Mai SA deține 51% din Damen Shipyards Mangalia SA, acționarul minoritar fiind compania olandeză Damen Holding BV, cu 49%.
 
Cifra de afaceri Șantierul Naval 2 Mai SA  a fost de 3,682,610.00 RON în anul 2023, cu un profit de 705.00 RON, după de activitate.

Comparativ cu anul anterior, compania a înregistrat o creștere a cifrei de afaceri cu 92.41%.

Șantierul Naval 2 Mai SA a raportat un număr de 8 angajați în anul 2023.    

Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro.


Vom reveni.
 

Citește și :


AGOA Șantierul Naval 2 Mai SA Mangalia. Bugetul de venituri şi cheltuieli aferent exerciţiului financiar 2025, spre aprobare
 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii