Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:21 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Membrii unui grup infracţional organizat specializat în trafic de migranți, reţinuţi

ro

14 Nov, 2019 14:03 827 Marime text

La data de 13.11.2019, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate – Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane au efectuat un număr de 8 percheziții domiciliare pe raza județului Timiș, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracțional organizat, specializat în săvârșirea infracțiunilor de constituire de grup infracțional organizat și trafic de migranți.

În cauză există suspiciunea rezonabilă că, în perioada 2014 – 2018, grupul infracţional organizat cu caracter transfrontalier a acţionat în mod coordonat, în scopul comiterii de infracţiuni de trafic de migranţi, prin organizarea deplasărilor frauduloase a cetăţenilor din Irak, Iran şi Siria către state din vestul Europei, prin îndrumarea, călăuzirea, transportul, transferul şi adăpostirea acestora, prin ţările de tranzit de pe rutele Irak/Iran/Siria – Turcia – Grecia/Bulgaria/Serbia – România, cu destinația finală Germania, în schimbul unor sume de bani cuprinse între 2.000 euro şi 20.000 euro/persoană.

Pe calea cooperării judiciare internaționale, în luna noiembrie a anului 2018, a fost încheiat un acord privind constituirea unei echipe comune de anchetă formată din autorităţile judiciare din România, autorităţile judiciare din Germania, autorităţile judiciare din Marea Britanie şi autorităţile judiciare din Ungaria.

În urma cercetărilor s-a stabilit că transporturile de migranților ce ajungeau pe teritoriul României, plecau din Timişoara către țările din vestul Europei și se derulau pe parcursul a cel puţin 20 de ore până la destinaţie și erau efectuate de cele mai multe ori cu mijloace de transport de tip camion. Migranții erau ascunși pe parcursul acestor călătorii, în interiorul remorcilor, printre mărfurile transportate.

Persoanele astfel transportate nu aveau acces pe parcusul călătoriei la mâncare, apă şi acces la toaletă. În anumite situaţii, din cauza lipsei oxigenului, dar în ciuda temperaturilor mai scăzute, migranții preferau să taie părţi din prelata remorcii pentru a ventila spaţiul în care se aflau.

La data de 13.11.2019, au fost efectuate percheziții simultane pe teritoriile Germaniei, Turciei și României, iar în urma acțiunilor din țara noastră, la sediul D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală au fost aduse, în vederea audierii, un număr de 4 de persoane, suspectate că au sprijinit gruparea infracțională, pentru care s-a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore. Acestea urmează să fie prezentate în fața magistraților de la Tribunalul București cu propunere de arestare preventivă.

În cadrul acțiunii, doi polițiști români au participat la cele 5 percheziții efectuate pe teritoriul Germaniei, iar doi omologi din Germania au acționat la perchezițiile efectuate pe teritoriul țării noastre.

În urma investigațiilor desfășurate, patru persoane(șoferi) au fost deja condamnate în Germania la pedepse cuprinse între un an și opt luni și cinci ani de închisoare, o altă persoană a fost trimisă în judecată de autoritățile maghiare, iar liderul grupării a fost arestat pe teritoriul Marii Britanii, în baza unui mandat internațional emis de autoritățile germane și urmează a fi extrădat. În același timp, autoritățile din Turcia au emis mandate de arestare pe numele a 14 suspecți bănuiți că ar fi sprijinit gruparea infracțională, iar o alta persoană (membru al grupării transfrontaliere cu atribuții de organizare al transporturilor frauduloase de migranți pe segmentul Serbia – Romania, România – Germania a fost reţinută pe teritoriul Greciei.

În cadrul anchetei, au fost documentată activitatea infracțională a unui număr total de 36 de suspecți, care ar fi reuşit să organizeze de traficarea ilegală a 580 de migranți depistați pe teritoriile Germaniei, Ungariei și României.

Sumele de bani obținute din desfășurarea activităților infracționale se ridică la aproximativ 2 milioane de euro.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operaţiuni Speciale din cadrul IGPR.

Acțiunea a fost desfășurată cu sprijinul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române – Brigada Specială de Intervenție București ”Vlad Țepeș”.
Suportul financiar şi logistic a fost asigurat de către Eurojust, la sediul căruia a funcționat o celulă operativă, pentru coordonarea activităților din teren și schimbul în timp real de date și informații.

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Sursa foto: DIICOT 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii