Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:05 29 12 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Marcon Star SRL, controlată de firma fostului șef ARR Constanța, își închide două puncte de lucru din județul Constanța

ro

29 Dec, 2025 12:20 198 Marime text

foto: Pexels Societatea Marcon Star SRL, controlată de firmele Hermes SRL și Marigen Prod SRL, a adoptat recent hotărârea nr. 317/2025, prin care se implementează o nouă structură de management și se recalibrează prezența teritorială.

Cea mai importantă modificare vizează conducerea societății. George-Liviu Scărlătescu a fost numit în funcția de administrator pentru un mandat de 6 luni, urmând să exercite această responsabilitate exclusiv împreună cu Dănuț-Mircea Grofu, al cărui mandat este stabilit pe o perioadă de 5 ani.
Simultan cu schimbările de la nivelul managementului, Marcon Star SRL a decis închiderea a două puncte de lucru importante: unul situat în Cernavodă (str. Dacia nr. 64) și celălalt în municipiul Medgidia (str. Decebal nr. 1A).

În ceea ce privește obiectul de activitate, firma își menține specializarea în domeniul transporturilor, actualizând codurile conform CAEN Rev. 3.

Activitatea principală rămâne transportul terestru de pasageri pe bază de grafic, completată de servicii de transport ocazional, la comandă și transport rutier de mărfuri.
 

 
 
Despre Marcon Star SRL

Firma Marcon Star SRL din Constanța, a fost înființată la data de 11.12.2003 și are ca obiect principal de activitate codul CAEN 4931 - Transporturi terestre de pasageri, pe bază de grafic.


Cifra de afaceri Marcon Star SRL a fost de 3.269.212 lei în anul 2024, cu o pierdere de 571.375 lei. Comparativ cu anul anterior, compania a înregistrat o scădere a cifrei de afaceri cu 5,33%.

Marcon Star SRL a raportat 34 angajați în anul 2024.

Acționari sunt Hermes SRL și Marigen Prod SRL.

Administratori sunt Grofu Dănuț-Mircea și  Scărlătescu George Liviu. Marigen Prod SRL este acționar la Hermes SRL din Constanța.
 

 

Despre Hermes SRL- profit de peste 4 milioane de lei în 2024, în ciuda scăderii cifrei de afaceri
 
Firma Hermes SRL din Medgidia, a fost înființată la data de 09.1.1992 și are ca obiect principal de activitate codul CAEN 5611 - Restaurante.
Hermes SRL a raportat pentru anul 2024 o cifră de afaceri de 10.738.779 lei, în ușoară scădere față de anul precedent, când compania a înregistrat venituri de 11.399.165 lei, conform datelor financiare actualizate.

Chiar și în acest context, societatea a obținut un profit net de 4.111.464 lei în 2024. Nivelul este inferior celui raportat în 2023, când profitul net a fost de 5.197.388 lei.

Datoriile Hermes SRL s-au redus în 2024 la 1.999.080 lei, comparativ cu 2.250.284 lei în 2023 și 2.830.573 lei în 2022.

Numărul mediu de angajați a continuat să crească, ajungând la 46 în 2024, față de 45 în 2023 și 44 în 2022.

Acționar este Marigen Prod SRL din Constanța iar administrator Butnaru Elena Odeta.

Butnaru Elena Odeta este asociat și administrator la  Marigen Prod SRL
 

Despre Marigen Prod SRL- firma familiei Butnaru, Butnaru Dragoș-Marian, fost șef ARR Constanța  
 
Firma Marigen Prod SRL din Medgidia, a fost înființată la data de 10.08.1993 și are ca obiect principal de activitate codul CAEN 5622- Alte servicii de alimentație n.c.a..

Cifra de afaceri Marigen Prod SRL a fost de 275.256 lei în anul 2024, cu un profit de 106.279
lei.

Comparativ cu anul anterior, compania a înregistrat o scădere a cifrei de afaceri cu 79,50%.

Marigen Prod SRL a raportat 2 angajați în anul 2024.

Asociați sunt Butnaru Elena Odeta (care este și administrator), Butnaru Blanca-Elena, Butnaru Dragoș-Marian.

Butnaru Blanca-Elena este asociat la Chrisel Biopro SRL din Medgidia.

Butnaru Dragoș-Marian este asociat unic și administrator la Xtreme Fitness SRL din Medgidia.

Butnaru Elena Odeta este administrator la Hermes SRL din Medgidia.

Amintim că, în agusut 2025, Marian Butnaru a fost schimbat din funcția de șef al Agenției Constanța a Autorității Rutiere Române, locul său fiind preluat de Alin Iulian Țucmeanu, fost secretar de stat în Ministerul Sănătății și fost director adjunct.



Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro.
 

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 



Citește și

Dosarul dintre firma familiei lui Marian Butnaru, șeful ARR Constanța și Spitalul Municipal Medgidia, la Tribunalul Constanța (DOCUMENT)


 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii