Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:28 07 11 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

MAE România obține un mandat de patru ani în Consiliul Executiv al UNESCO

ro

07 Nov, 2025 20:04 133 Marime text
În cadrul celei de-a 43-a sesiuni a Conferinței Generale a UNESCO desfășurată la Samarkand (Uzbekistan), la 7 noiembrie, România a fost aleasă membru cu drepturi depline al Consiliului Executiv al UNESCO pentru mandatul 2025-2029.

Potrivit MAE, după mandatul de Președinte al Conferinței Generale a UNESCO, exercitat de ambasadorul Simona-Mirela Miculescu, recent încheiat, această alegere reprezintă recunoașterea angajamentului constant al României față de valorile și obiectivele UNESCO în domeniile educației, științei, culturii și comunicării, precum și a respectului de care se bucură țara noastră în această arenă globală. România își reafirmă determinarea de a colabora strâns cu celelalte state membre pentru promovarea dialogului, cunoașterii și cooperării internaționale, în spiritul principiilor UNESCO și al obiectivelor asumate de promovare a multilateralismului și al respectării normelor de drept internațional.

Mandatul din Consiliul Executiv va permite țării noastre să contribuie direct la implementarea Programului de activități pentru perioada 2026-2029 al organizației și la adoptarea deciziilor strategice privind agenda globală a educației, științei, culturii și comunicării. România își propune să pună în valoare bune practici și experiențe relevante, să sprijine consolidarea societății bazate pe cunoaștere, reducerea decalajelor de incluziune digitală, promovarea culturii ca bun public, precum și apărarea libertății de exprimare și a siguranței jurnaliștilor.

Această alegere deschide noi oportunități de cooperare și influență pentru România, care va putea valorifica experiența acumulată pe plan multicultural, educațional și științific, contribuind activ la formularea și implementarea politicilor UNESCO. Apartenența la Consiliul Executiv va facilita, de asemenea, implicarea României în noi inițiative și proiecte internaționale dedicate unor teme importante precum protejarea patrimoniului cultural, stimularea inovației în educație și știință sau promovarea unei comunicări responsabile și incluzive.

Pentru UNESCO, prezența României în Consiliul Executiv aduce un partener stabil din Europa, echilibrat și atent la prioritățile majore actuale: educație de calitate și incluzivă, transformare digitală etică, protejarea patrimoniului cultural și promovarea dialogului intercultural.

Citește și: 

„Ziua UNESCO – Concert de Romanțe”, pe scena Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” Constanța
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii