Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:10 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

LIVE TEXT „Săptămâna Mondială a Romanuluiˮ marcată în comuna Cumpăna, județul Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

ro

20 Oct, 2022 12:21 1403 Marime text
„Săptămâna Mondială a Romanuluiˮ la CumpănaPrimăria și Consiliul Local al Comunei Cumpăna, reprezentate legal prin persoana primarului - Mariana GÂJU, organizează, sub egida UNESCO,  la data de 20 octombrie 2022, ora 12.30, în sala mare a Căminului Cultural Cumpăna evenimentul privind celebrarea romanului  „Săptămâna Mondială a Romanuluiˮ.

Potrivit unui comunicat al Primăriei Cumpăna, în cadrul celei de-a 41 Conferințe Generale UNESCO, s-a hotărât ca începând cu data de 13 octombrie să aibă loc celebrarea romanului, printr-o serie de evenimente organizate de către Statele Membre ale Organizației, ce își propun să încurajeze aprecierea acestui gen literar ca una dintre expresiile creativității umane, sensibilizând în același timp rolul scriitorilor, precum și al diferiților actori în creația literară și promovarea lecturii, pentru înflorirea culturilor, interacțiunea lor liberă și îmbogățirea reciprocă, precum și promovarea diversității expresiilor culturale și implementarea politicilor și măsurilor de promovare a romanului și a lecturii.

„Evenimentul va fi susținut de copiii implicați în Proiectul „Cooperare – Onestitate – Prietenie – Implicare - Informare - C.O.P.I.I.”profesor coordonator Roxana Chiriță, elevi ai Liceului Tehnologic Nicolae Dumitrescu” Cumpăna - profesor coordonator Daniela Constantinescu, Ansamblul Folcloric „Mugurașii Cumpenei”- maestru coregraf Constantin Olteanu“ - au mai precizta reprezentanții Primăriei Cumpăna.

Primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju

„Buna ziua si bine ați venit dragi participanți, elevi susținuți de dascăli iubitori de tot ce înseamnă scrieri, eseuri, la Săptămâna Romanului, sărbătorită acasă la noi la Cumpăna.

Începând cu acest an, comuna Cumpăna, deci Primăria, prin activitatea desfășurată de Căminul Cultural, a obținut alături de alte 10 comune din 10 județe ale României, statutul de partener instituțional al Comisiei Naționale a României prin UNESCO. Astfel, vedeți ca și prin documentele de la activitățile acreditate UNESCO apare și sigla noastră. UNESCO este instituția internațională care celebrează săptămâna Romanului.

Nu facem doar noi astăzi aici. O fac reprezentanți din lumea întreagă. Asociația Romanului s-a înființat în 1921 la Londra. În România se înființează în anul 1922. Încă din acei ani oamenii deștepti ai României, oamenii care au scris de a lungul secolelor, au înființat cafenele dedicate scrierilor. Îi cunoașteți. Clubul Pen a avut parte de prezenta Lucian Blaga, Camil Petrescu, Mircea Eliade, Octavian Goga, Ioan Barbu, Victor Eftimiu, Liviu Rebreanu etc" - a precizat primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju. 

„Clubul Pen vine și sărbătorește în 2022 100 de ani de existență. Subliniem valoarea adăugată a scriitorilor și a altor actori. Recunoaștem contribuția romanului ca expresie culturală. Reamintim obiectivele convenției privind protecția diversității culturale. Recunoaștem rolul esențial al artei in viata si dezvoltarea societății" -  a menționat Mariana Gâju.


„Săptămâna Mondială a Romanuluiˮ la CumpănaÎn programul evenimentului vor avea loc următoarele momente: 

1. Minutillo Isabela Maria va prezenta un material Power-Point cu Titlul ,Saptămâna Mondială a Romanului" (elevii din cadrul Proiectului „Cooperare - Onestitate – Prietenie - Implicare - Informare - C.O.P.I.I.", aduc informaţii despre următorii romancieri Liviu Rebreanu, Mihail Sadoveanu, Camil Petrescu, Hortensia Papadat Bengescu - literatura română și Victor Hugo, Lev Tolstoi, Charles Dickens si F.M. Dostoievski - literatura universală.

2. Balcanii suntem noi! - elevii din cadrul Proiectului C.O.P.I.I.. însotiţi de cadrele didactice, vor incanta publicul cu un dans autentic - Brasoveanca.

3. Făcand cunostinţă cu celebrii scriitori, ne vom lăsa purtaţi de „Evolutia romanului în literatura română de-a lungul timpului", moment susţinut de elevii clasei a XII-a a Liceului ,„Nicolae Dumitrescu" Cumpăna - indrumaţi de doamna profesoara Daniela Constantinescu.

4. în continuare Rusu Maia va prezenta materialul cu titlul „Romane indrigite de tinerii cititori",



5. Elevii cuprinși în Proiectul C.O.P.I.I. vor lectura fragmente din diverse romane din literatura română si literatura universală, la șezătoare, pe scena Căminului Cultural Cumpăna.

6, În final reprezentanţii Ansamblului Focloric „Mugurasii Cumpenei" vor încânta cu dansul popular Ciuleandra. a solului la ceruri.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii