Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:47 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Lege pentru cei care au probleme cu vederea! Operele scrise, revistele şi ziarele, mai accesibile pentru nevăzători (document)

ro

08 Jan, 2019 00:00 1952 Marime text
Luni, 7 ianuarie 2019, preşedintele Klaus Iohannis a semnat un decret privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe.
 
Parlamentul European a adoptat o directivă în cursul anului 2017 care vizează persoanele nevăzătoare, persoanele care au deficienţe de vedere ce nu pot fi corectate astfel încât să obţină o funcţie vizuală echivalentă în esenţă cu cea a unei persoane fără astfel de deficienţe sau persoanele care au un handicap de percepţie sau dificultăţi de citire, inclusiv dislexie sau orice alt fel de dizabilităţi de învăţare, ce le împiedică să citească opere imprimante în aceeaşi măsură, în esenţă, ca persoanele fără aceste tipuri de handicap sau care, din cauza unui handicap fizic, sunt incapabile să ţină în mână ori să manipuleze o carte sau să îşi concentreze privirea ori să îşi mişte ochii într-o măsură care ar fi acceptabilă în mod obişnuit pentru citire, în măsura în care, ca urmare a acestor tipuri de deficienţe, persoanele respective nu pot citi opere imprimante în aceeaşi măsură.
 
Oficiul Român pentru Drepturile de Autor a transmis Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale documentaţia pentru elaborarea proiectului de lege pentru transpunerea directivei europene.
 
Astfel, se facilitează accesul la operele publicate al persoanelor nevăzătoare, cu deficienţe de vedere sau cu dificultăţi de citire a materialelor imprimate. Scopul legii este să îmbunătăţească disponibilitatea şi schimburile transfrontaliere ale anumitor opere şi ale altor obiecte protejate de drepturi de autor, în formate accesibile pentru persoanele beneficiare.
 
Cu noua lege se va îmbunătăţi disponibilitatea cărţilor, inclusiv a cărţilor electronice, a publicaţiilor periodice, a ziarelor, a revistelor şi a altor tipuri de scrieri, online sau offline, în formate care să facă opere şi alte obiecte protejate accesibile pentru persoanele beneficiare în aceeaşi măsură, ca pentru persoanele care nu sunt afectate de o deficienţă sau un handicap. Printre formatele accesibile se numără scrierea Braille, tipăriturile cu caractere de mari dimensiuni, cărţile electronice adaptate, cărţile audio şi emisiunile de radio.
 
Astfel, entităţi juridice autorizate vor putea reproduce opere şi alte lucrări scrise pentru persoanele cu handicap, fără a intra sub incidenţa legii drepturilor de autor.
 
În secţiunea „Documente” puteţi vizualiza legea în formatul trimis către promulgare.

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii