Klaus Iohannis „Efectuarea de studii privind decuplarea preţurilor la electricitate de cele la gaz ar fi utilă”
Klaus Iohannis: „Efectuarea de studii privind decuplarea preţurilor la electricitate de cele la gaz ar fi utilă”
21 Sep, 2022 09:45
ZIUA de Constanta
991
Marime text
Președintele României, Klaus Iohannis, a avut marți, 20 septembrie 2022, o întrevedere bilaterală cu Președintele Grupului Băncii Mondiale, David R. Malpass, în marja participării la segmentul la nivel înalt al celei de-a 77-a sesiuni a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite.
Întâlnirea de la New York urmează dialogului pe care cei doi lideri l-au purtat la București, la data de 13 aprilie 2022, cu prilejul primirii de către Președintele României a Președintelui Grupului Băncii Mondiale la Palatul Cotroceni.
În cadrul discuțiilor, Președintele Klaus Iohannis a reiterat aprecierea României pentru programele de asistență derulate de Banca Mondială în țara noastră, în special pentru cele care au ca scop promovarea reformelor menite să răspundă provocărilor actuale, inclusiv a celor în domeniul energiei, schimbărilor climatice sau educației.
În ceea ce privește răspunsul la criza energetică, Președintele Klaus Iohannis a evidențiat că războiul de la granițele României, declanșat prin agresiunea militară neprovocată a Rusiei împotriva Ucrainei, a adus în prim-plan urgența găsirii de soluții care, pe de o parte, să asigure suficiente resurse energetice și acces la acestea, și, pe de altă parte, prețuri accesibile pentru consumatori. Președintele României a indicat că efectuarea unor studii realizate de către Banca Mondială cu privire la decuplarea prețurilor de electricitate de cele de gaz ar fi utile în luarea unor decizii în acest sens.
Președintele Klaus Iohannis a arătat că România era deja implicată, încă dinainte de izbucnirea războiului din Ucraina, în dezvoltarea unui număr de proiecte majore vizând diversificarea surselor de energie, precum cele vizând investițiile în centrala nucleară de la Cernavodă și în domeniul reactoarelor modulare mici (SMR)., transmite Administrația Prezidențială.
Președintele României a subliniat că finalizarea acestor proiecte va aduce o contribuție importantă pentru securitatea energetică a țării noastre și a întregii regiuni.
Totodată, Președintele Klaus Iohannis a apreciat angajamentul Grupului Băncii Mondiale în România pe probleme legate de sustenabilitate și climă, țara noastră fiind aleasă a fi primul stat din Uniunea Europeană beneficiar al unui instrument al Băncii Mondiale recent lansat - Raportul de țară în domeniul schimbărilor climatice și al dezvoltării (The Country Climate and Development Report/CCDR). Raportul va ajuta la identificarea oportunităților de implementare a acțiunilor climatice de către sectorul public și privat, astfel încât obiectivele de dezvoltare ale României să poată fi realizate în contextul atenuării și adaptării la schimbările climatice.
Potrivit sursei citate, de asemenea, Președintele României a mulțumit pentru implicare Băncii Mondiale în proiectele de educație și pentru contribuția sa la Summitul privind transformarea educației, care s-a desfășurat în aceste zile la New York, în marja Adunării Generale.
Președintele David Malpass a reconfirmat angajamentul Băncii Mondiale vizând sprijinirea priorităților de dezvoltare ale României. Președintele Grupului Băncii Mondiale a împărtășit, totodată, viziunea Președintelui Klaus Iohannis pe tematicile dezbătute în cadrul întrevederii bilaterale, inclusiv domeniile care trebuie să rămână în centrul atenției în intervalul următor.
Au mai fost abordate implicarea Băncii Mondiale în asigurarea securității alimentare, precum și în eforturile de sprijin ale Ucrainei, inclusiv în procesul de reconstrucție.
Preşedintele David Malpass a remarcat, la rândul său, contribuția României în cadrul Transforming Education Summit și a subliniat preocuparea comună a Băncii Mondiale și a țării noastre pentru a susține creșterea relevanței educației, în contextul provocărilor globale - schimbări climatice, siguranță alimentară etc.
La finalul discuțiilor a fost convenită continuarea cooperării și menținerea strânsei legături dintre Banca Mondială și autoritățile române în vederea implementării obiectivelor comune, un rol important în acest sens urmând să-l joace echipa Băncii Mondiale de la București.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii