Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:36 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

ITM Constanța “Campanie Națională de promovare a negocierii colective în întreprinderile mici şi mijlocii”. Obiectivele campaniei

ro

20 Feb, 2024 12:12 575 Marime text
Având în vedere obiectivele specifice ale Inspecției Muncii stabilite prin lege cât și prin Programul Cadru de Acțiuni al Inspecției Muncii pentru anul 2024, în perioada 01.02.2024-29.02.2024  se desfășoară  “Campania naţională de promovare a negocierii colective în întreprinderile mici şi mijlocii’’.
 
Potrivit dispoziţiilo art. 97 alin. (1) din Legea nr 367/2022 privind dialogul social, cu modificările şi completările ulterioare, negocierea colectivă este obligatorie la nivelul unităţilor care au cel puţin 10 angajaţi/lucrători, transmite un comunicat din partea ITM Constanța. 

Potrivit dispoziţiilor alin. 2 al aceluiaşi articol, iniţiativa negocierii colective aparţine oricăruia dintre partenerii sociali.

De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 108 alin. (3) din Legea nr 367/2022, în cazul în care într-o unitate nu există un contract colectiv de muncă, angajatorul sau orice altă parte îndreptăţită să participe la negocierea colectivă, conform prezentei legi, poate iniţia negocierea contractului colectiv de muncă în orice moment.
 
Potrivit surse citate, negocierea colectivă are în vedere toate formele de negociere care au loc între angajator/organizaţia patronală, pe de o parte, şi sindicat/organizaţia sindicală sau reprezentanţii aleşi ai angajaţilor/lucrătorilor, după caz, de cealaltă parte, care urmăresc reglementarea relaţiilor de muncă ori de serviciu dintre părţi, stabilirea condiţiilor de muncă, precum şi orice alte acorduri în probleme de interes comun.

Procedura de negociere colectivă: este reglementată de legea dialogului social care recunoaşte atât pentru sectorul privat, cât şi public, autonomia şi egalitatea părţilor în negocierea condiţiilor şi libertatea de încheiere a convenţiilor colective, precum şi dreptul la informare în susţinerea negocierilor.
 
Campania de promovare în unitățile care au cel puțin 10 salariati,  va avea în vedere informarea lucrătorilor si angajatorilor cu privire la obiectul negocierii colective, participarea şi reprezentarea în negocierea colectivă, procedura de negociere colectivă şi efectele contractelor colective de muncă, precum şi principalele beneficii ale negocierii colective, respectiv:  Dreptul de negociere colectivă.


 
OBIECTIVELE CAMPANIEI:
 
Promovarea negocierii colective în întreprinderile mici şi mijlocii, plecând de la principalele beneficii ale negocierii colective pentru angajaţi/lucrători şi angajatori, respectiv:
 
Avantaje lucrători: mai multă justiţie socială, drepturi superioare privind condiţiile de muncă şi de angajare, salariile, securitatea şi sănătatea în muncă, aplicarea principiului egalităţii de şanse şi tratament, protecţie suplimentară în exercitarea drepturilor legale, concilierea vieţii profesionale cu cea de familie, locuri de muncă si venituri mai stabile, o influentă mai mare la locul de muncă si participarea la procesele decizionale.
 
Avantaje angajatori: asigurarea păcii sociale şi a unui climat de muncă favorabil performanţei, productivitate şi loialitate a personalului îmbunătăţite, participare mai mare a forţei de muncă la locul de muncă, eficacitate şi planificare bugetară, rezolvarea timpurie a litigiilor.
 
Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanța va organiza întâlniri cu reprezentanţii întreprinderilor mici şi mijlocii, din toate domeniile de activitate, precum şi cu reprezentanţi ai organizaţiilor patronale şi sindicale, urmând să le fie comunicate acestora,  datele și locaţiile unde se vor desfăsura sesiunile de informare.




Citește și:

Amenzi de sute de mii de lei aplicate de inspectorii ITM Constanța în controalele din luna decembrie 2023
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii