Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:03 24 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

În Constanța Depozitarea ilegală de deșeuri pe domeniul public, sancționată de polițiștii locali

ro

16 Jun, 2024 11:42 496 Marime text
Sursa foto: Primăria Constanța




 
  • Săptămâna trecută, polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Constanța au desfășurat o serie de activități specifice pentru a verifica respectarea legislației privind protecția mediului și gestionarea deșeurilor.

Ca rezultat al acestor acțiuni, au fost aplicate 221 sancțiuni contravenționale persoanelor fizice și juridice, în valoare totală de 1.682.950 de lei, potrivit unui comunicat al  Primăriei Constanța.

„Abaterile constatate includ necolectarea selectivă a deșeurilor, lăsarea pungilor de gunoi menajer lângă cosurile stradale, nesalubrizarea carosabilului în șantiere, depozitarea deșeurilor în alte recipiente decât europubele, și neigienizarea terenurilor afectate de vegetație crescută în exces, precum și alte forme de depozitare ilegală a deșeurilor. De asemenea, oamenii legii au dispus și măsuri complementare pentru remedierea  problemelor constatate.”, se arată în comunicat.


Pentru a preveni încălcările normelor legale în vigoare, cetățenii sunt încurajați să acționeze responsabil și să gestioneze corect deșeurile.
 
Activități similare de monitorizare și sancționare vor continua în viitor, cu scopul de a menține un mediu public civilizat, conform sursei citate.

Constănțenii sunt îndemnați să semnaleze orice abateri de la legislația de mediu în vigoare la numerele de telefon 0241.484.205 și 0341/922 sau prin email la adresa politia.locala@primaria-constanta.ro.
 
 
Citește și
 
Știri ConstanțaAmenzi și ridicări de vehicule abandonate în municipiu! (FOTO)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii