Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:02 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

În al douăsprezecelea ceas Dayan Fetislam a aflat cum a ajuns la conducerea Inspectoratului Regional în Construcţii S-E

ro

19 Jul, 2014 00:00 4406 Marime text
Dayan Fetislam poate respira uşurat. A trecut cu bine de concursul de promovare organizat de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP) pentru ocuparea, pe perioadă nedeterminată, a unei funcţii publice vacante de conducere, cea de inspector-şef regional al Inspectoratului Regional în Construcţii Sud-Est. Amintim că Fetislam a fost singurul care s-a prezentat la concursul organizat pentru conducerea Inspectoratului Regional în Construcţii Sud-Est, dar şi că a fost şef al Corpului de Control al Primăriei Constanţa şi, de asemenea, şef al Serviciului Disciplină şi Afişaj Stradal din cadrul Poliţiei Locale Constanţa.
 
El ocupa însă această funcţie încă din luna decembrie a anului trecut. Mai exact, instalarea în funcţie a avut loc pe 20 decembrie 2013, dar evenimentul a trecut neobservat, într-o discreţie totală. Ulterior, l-am întrebat pe Dayan Fetislam cum anume a ajuns la conducerea instituţiei, dacă a fost vorba despre o numire semnată de Centru sau despre susţinerea unui concurs. Răspunsul de-a dreptul stupefiant al lui Fetislam a fost, la momentul respectiv, „nu ştiu, nu ştiu să vă răspund“. Iată însă că, mai nou, Fetislam a susţinut concurs pentru funcţia de inspector-şef şi, de această dată, chiar dacă în al douăsprezecelea ceas, el ştie cum a ajuns să conducă o instituţie atât de importantă care, nota bene!, are în aria sa de competenţă judeţele Vrancea, Galaţi, Buzău, Brăila, Tulcea şi Constanţa.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii