Procesul privind reglementarea circulației în Peninsula Constanța a ajuns în apel. Ionel Hașotti a făcut apel
Procesul privind reglementarea circulației în Peninsula Constanța a ajuns în apel. Ionel Hașotti a făcut
19 Dec, 2025 17:00
ZIUA de Constanta
182
Marime text
182
Marime text
- În primă instanță, prin sentința civilă din 12 noiembrie 2025, Tribunalul Constanța a respins cererea de chemare în judecată formulată de Ionel Hașotti, ca neîntemeiată
Dosarul în care avocatul Ionel Hașotti solicită obligarea Primăriei Constanța și a Consiliului Local la adoptarea unor măsuri concrete pentru siguranța circulației rutiere și pietonale în zona Peninsulei a ajuns în faza de recurs.
Potrivit datelor oficiale, cauza este înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța – Secția de contencios administrativ și fiscal, sub numărul unic 7412/118/2021*, stadiul procesual fiind „recurs”. Recursul a fost declarat la data de 15 decembrie 2025 de reclamantul Ionel Hașotti, împotriva sentinței pronunțate de Tribunalul Constanța.
În primă instanță, prin sentința civilă din 12 noiembrie 2025, Tribunalul Constanța a respins cererea de chemare în judecată formulată de Ionel Hașotti, ca neîntemeiată, și l-a obligat pe reclamant la plata sumei de 2.856 de lei către Primarul Municipiului Constanța și Consiliul Local, cu titlu de cheltuieli de judecată. Hotărârea a fost pronunțată cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Prin acțiunea introdusă inițial în octombrie 2021, Ionel Hașotti a solicitat instanței să oblige autoritățile locale să efectueze toate operațiunile administrative necesare pentru reglementarea și desfășurarea în condiții de siguranță a circulației în cartierul Peninsula. Printre măsurile cerute s-au numărat delimitarea și amenajarea trotuarelor, marcarea trecerilor de pietoni, separarea sensurilor și benzilor de circulație, amenajarea traseelor pentru biciclete și trotinete electrice, instalarea indicatoarelor rutiere, delimitarea locurilor de parcare și asigurarea stării de viabilitate a carosabilului.
Reclamantul a susținut că, deși zona Peninsulei a fost reabilitată, circulația rutieră și pietonală se desfășoară în condiții de nesiguranță, cu încălcarea normelor legale, ceea ce ar pune în pericol participanții la trafic. Acesta a invocat mai multe acte normative interne și internaționale privind drumurile și circulația rutieră.
În apărare, Primarul Municipiului Constanța și Consiliul Local au arătat că zona Peninsulară are o reglementare clară încă din anul 2011, fiind transformată treptat într-o zonă preponderent pietonală, inclusiv prin accesarea de fonduri europene. De asemenea, au susținut că reclamantul nu a dovedit existența unui drept sau interes legitim privat concret vătămat și că autoritățile nu au rămas inactive, ci au adoptat hotărâri de consiliu local și regulamente privind accesul și circulația în zonă.
Instanța de fond a reținut, în esență, că nu există o ingerință nejustificată în drepturile reclamantului și că autoritățile locale au respectat principiul proporționalității și al interesului public, apreciind că cererea este neîntemeiată.
Dosarul urmează să fie analizat de Curtea de Apel Constanța, care va decide dacă sentința Tribunalului Constanța va fi menținută sau casată. Deocamdată, nu a fost stabilit un termen de judecată în recurs.
Ionel Haşotti a fost prodecan al Baroului Constanţa - 1990-1991 și apoi decan al Baroului Constanţa - 1991-1993; 1999-2007.
A fost membru al Comisiei Permanente a Uniunii Avocaţilor din Romania 1999-2003, unde a coordonat activitatea Departamentului Afaceri europene, cooperare internaţională şi programe şi a Departamentului Protecţia profesiei, informare şi relaţii publice.
El a mai făcut parte din componenţa delegaţiei Comisiei Permanente a UNBR, în cadrul Consiliului Barourilor şi a Societăților de Drept din Europa (CCBE), alături de Călin Andrei Zamfirescu, preşedintele UNBR şi consilierii Nicolae Vlad Popa, Dan Oancea şi Turculeanu Ion
Ionel Haşotti a fost vicepreşedinte al Uniunii Naţionale a Barourilor din România din 2003-2007; reales în 2007 şi anul 2011.
Ionel Haşotti s-a implicat în proiectul construcţiei Corpore Sano – Complex balnear şi de recuperare CAA din Techirghiol. De numele său se leagă existenţa actualului sediu al Baroului Constanţa (strada Traian nr. 24B), probabil cel mai modern sediu din ţară – după un proiect realizat de C.Arh. Cosmin Boghiţă, executat de Ing. Adrian Arendt. Cu suflet şi dăruire, pas cu pas, clădirea a fost inaugurată în primăvara anului 2002; construcţia ei a durat 18 luni, între octombrie 2000 şi aprilie 2002.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și
Avem un nou Regulament pentru Peninsula Constanța! A fost elaborat de avocatul Ionel Hașotti (DOCUMENT)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


