Consiliul Local Constanța va vota modificarea regulamentului taxei de salubrizare - 28 de lei/persoană/lună pentru utilizatorii fără contract (DOCUMENT)
Consiliul Local Constanța va vota modificarea regulamentului taxei de salubrizare - 28 de lei/persoană/lună
19 Dec, 2025 14:49
ZIUA de Constanta
290
Marime text
290
Marime text

Marți, 23 decembrie 2025, ora 14:00, va avea loc ședința Consiliului Local Constanța.
Ședința se va desfășura prin mijloace electronice, printr-o platformă online de videoconferință.
Consilierii locali vor supune votului 29 de proiecte, printre aceste aflându-se și proiectul de hotărâre nr. 504/2025 pentru modificarea HCL nr. 413/2024 privind aprobarea Regulamentului de instituire și administrare a taxei de salubrizare, precum și stabilirea taxei de salubrizare pentru utilizatorii serviciului de salubrizare.
Iniţiator este primarul Vergil Chiţac.
A fost solicitat avizul Comisiilor de specialitate nr. 1, 3 și 5.
Potrivit proiectului, se modifică HCL nr. 413/2024 privind aprobarea Regulamentului de instituire şi administrare a taxei de salubrizare, precum şi stabilirea taxei de salubrizare pentru utilizatorii serviciului de salubrizare, după cum urmează:
1. La articolul 2, alineatul 1 se modifică și va avea următorul cuprins:
„Art. 2 (1) Se aprobă taxa de salubrizare pentru utilizatorii care beneficiază individual, fără contract cu operatorul de salubritate, de prestarea serviciului de salubrizare în cuantum de 28 lei/persoană/lună”.
La Anexă, alineatele (1) și (2) ale articolului 4 se modifică şi vor avea următorul cuprins:
„Art. 4 (1) În vederea înregistrării fiscale, utilizatorii casnici, alții decât cei menționați la art. 2 lit. j) pct. ii şi iv)-vi), precum şi cei non-casnici au obligația de a completa și de a depune la Serviciul de Impozite, Taxe și alte Venituri ale Bugetului Local declaraţia de impunere pentru stabilirea taxei de salubrizare datorate în termen de 30 de zile de la data dobândirii acestei calități.
(2) Pentru utilizatorii casnici prevăzuți la art. 2 lit. j) pct. ii şi iv)-vi), obligația completării şi depunerii declarației de impunere revine plătitorului”.
Celelalte prevederi ale HCL nr. 413/2024 privind aprobarea Regulamentului de instituire şi administrare a taxei de salubrizare, precum şi stabilirea taxei de salubrizare pentru utilizatorii serviciului de salubrizare, rămân neschimbate.
Proeictul de hotărâre integral poate fi consultat în secțiunea „Documente” a materialului.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Ședință CLM Constanța: Consilierii locali vor vota lista de priorități pentru locuințele de stat ce vor fi repartizate în 2026 (DOCUMENT)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


