Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:37 15 01 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Imperiul lui Simon Maurer Imobiliare, televiziunea religioasă A7 TV și viziuni mesianice

ro

15 Jan, 2026 17:00 275 Marime text
Maurer Simon Andreas, Sursa foto: Captură/YouTube/a7tv

Grupul Maurer Imobiliare, unul dintre cei mai importanți jucători de pe piața construcțiilor din România, coordonat de Simon Maurer, se află în strânsă legătură cu un proiect media. Dincolo de activitatea sa principală în dezvoltările rezidențiale, grupul apare și în spatele postului A7 TV, o televiziune dedicată credinței și spiritualității.

Simon Maurer, afaceri imobiliare la Constanța

După cum menționam în materialul anterior, Maurer Simon este asociat și/sau administrator în peste 20 de firme active. Dintre acestea, trei au sediul social în municipiul Constanța: Maurer Imobiliare Constanța SRL (2016), Maurer Imobiliare Land Constanța (2016) și Maurer Administration Constanța SRL (2018), Maurer Imobiliare Constanța SRL (2016) aflându-se atât în topul celor mai afectate firme controlate de Maurer Simon, din punct de vedere financiar, cât și implicată într-o serie de litigii la instanțele din Constanța. Două dintre dosare vizează clauze abuzive în promisiunile de vânzare-cumpărare. (Detalii AICI).

Totodată, una din firmele controlate de Maurer Simon este G.C.G. Worldwide SRL, unde apare asociat cu Preda Claudiu Adrian, un credincios baptist convins, născut într-o familie de baptiști în Brașov și format spiritual prin studiile biblice și teologice atât în România, cât și în Statele Unite ale Americii. 


A7 TV - O structură de putere bazată pe teologie și business

A7 TV nu este doar un proiect media, ci o extensie a universului de valori al grupului Maurer. Analiza structurii de conducere relevă o intersecție constantă între zona religioasă și cea de business.

A7 TV a fost lansată în 2017 ca o televiziune cu profil generalist creștin, fiind susținută financiar de grupul Maurer Imobiliare, controlat de Simon Maurer.


Primul director general al postului a fost Cornel Dărvășan, teolog de formație, care a fost coleg de facultate la Teologie cu Mihai Gîdea, actualul director al postului Antena 3 și prezentator TV în cadrul aceleiași televiziuni.

În prezent, A7 TV este deținută de Vision Broadcast SRL, companie al cărei asociat unic este Marius Creța. Acesta ocupă și funcția de General Manager la Maurer Imobiliare Brașov și are un parcurs profesional anterior ca pastor în cadrul Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea.

Sediul Vision Broadcast SRL, respectiv al redacției A7 TV, este situat în Brașov, pe strada Pelicanului nr. 5. Această adresă coincide cu sediul majorității firmelor controlate de Simon Maurer, subliniind dependența logistică și financiară a televiziunii de profitul din imobiliare.

„Abuz cu final fericit”: Sancțiunea CNA din septembrie 2025


Recent, televiziunea a intrat în coliziune cu normele CNA, primind o sancțiune pentru modul în care a tratat subiectul violenței domestice.

Deși se autodefinește ca un post dedicat spiritualității, A7 TV a fost amendat de Consiliul Național al Audiovizualului cu 10.000 de lei în ședința din 2 septembrie 2025. Motivul? Ediția din 15 iunie a emisiunii „Spune-mi cum!”, moderată de Antonia Fudulu.

CNA a considerat că titluri precum: „Abuz în cuplu cu final fericit” sau „A acceptat să se căsătorească, chiar dacă i-a spus că o va înșela” încalcă grav legislația privind demnitatea umană și protecția victimelor.
„Întrunit în ședința publică din data de 02.09.2025, Consiliul Național al Audiovizualului a analizat rapoartele întocmite de Direcția Monitorizare ca urmare a autosesizării și a sesizărilor primite și a decis să sancționeze, printre altele, postul  A7 TV cu amendă de 10.000 de lei pentru ediția din 15.06.2025 a emisiunii „Spune-mi cum”, difuzată fără a se ține cont de dispozițiile art. 3 alin. (2) și ale art. 42^2 din Legea audiovizualului nr. 504/2002. Printre titlurile afișate: „Abuz în cuplu cu final fericit”; „Ne-am cunoscut la discotecă, au urmat ani de abuzuri”; „A acceptat să se căsătorească, chiar dacă i-a spus că o va înșela””
Această sancțiune vine la câțiva ani după o altă somație publică (2021) cauzată de modificarea acționariatului fără acordul autorităților, moment în care Nicoleta Maurer (soția fondatorului) s-a retras din acte.

Instabilitatea financiară și restructurări

În ciuda susținerii grupului imobiliar, A7 TV a trecut printr-o „furtună” financiară în primăvara anului trecut. Potrivit Pagina de Media, diminuarea finanțării de la Maurer Imobiliare a dus la:
  • Disponibilizarea a aproximativ 30% din personal.
  • Reduceri salariale și renegocieri de contracte.
  • Schimbarea grilei către conținut extern (documentare creștine), pe fondul acuzațiilor de „performanță scăzută” aduse de conducere realizatorilor concediați.
Profilul unui lider atipic: Simon Maurer

În centrul acestui ecosistem se află Simon Maurer, a cărui retorică publică amestecă inovația tehnologică cu viziuni de salvare globală:

Declarații din pandemie: Maurer a susținut că deține un „antidot biologic” pentru COVID-19, criticând autoritățile pentru lipsa de reacție în fața soluției sale „validate divin”.
„Noi susținem că aveam fără nicio probleme și antidotul pentru acest virus. Am trimis si la președintei și la Guvern din păcate, până acum nu am avut nicio reacție. Probabil sunt prea ocupați cu tot ce se întâmpla. Eu sper totuși ca Dumnezeu ne va ajuta ca să demonstrăm totuși că avem acest vaccin, care nu are legătură cu niciun vaccin chimic, are legătură cu ceva biologic și eu mă rog la Dumnezeu să ne ajute.”
„Noi am apelat ca să ne aducă doar virusul, ca noi să demonstrăm că avem medicamentul împotriva acestui virus. Doar atât. Eu nu mai am bani acum să investesc și mai mult, să aduc 800.000 de euro ca să aduc un si virusul pe care un guvern poate să îl aducă gratis. Acum s-ar putea să se semneze totuși un protocol și mă rog la Dumnezeu. Sunt convins că vom putea să-l izolăm, pentru că acest virus este mult mai slab ca alte virusuri care au fost.”
„Orice vaccin ar ieși acum noi nu știm ce urmări are peste câțiva ani pentru că nu au timp să-l testeze.  Degeaba îmi vine acum cu un vaccin. Ce se va întâmpla peste câțiva ani de zile? Pentru partea chimică, în mod normal trebuie să testezi 10 – 12 ani. Noi nu avem nevoie de chestia asta, pentru că nu are urmări.”, a declarat Maurer Simon, într-un interviu acordat  A7 TV.
Lupta împotriva foametei: Omul de afaceri a promovat un baton proteic de 1 euro, considerând că acest produs ar putea eradica foamea pe planetă.
„În câteva zile o să ieșim pe piață cu un baton proteic care este de 4 ori ca orice baton proteic care există în momentul ăsta pe piața mondială. Mai mult, un singur baton proteic ar salva orice viață de pe planeta asta care moare de foame. Un singur baton care costă un euro și ceva. Nu ar mai muri nimeni de foame. Voia LUI să se întâmple și așteptăm cu nerăbdare care sunt căile LUI și când se va implementa”,a mai declarat acesta.
Inovația în locuire: Conceptul patului retractabil în tavan, prezentat ca o soluție pentru „omul de rând” cu salariu mediu, menit să transforme dormitoarele în spații multifuncționale în doar 35 de secunde.
„Eu am întrebat pe specialiștii de aici, din Germania: Oameni buni, de ce toate dormitoarele de pe planeta asta sunt în timp de zi blocate, închise, neutilizate și nefolosite. S-au uitat lung la mine și știi ce mi-a spus? „E o întrebare atât de bună, dar eu nu am niciun răspuns”. Sute de ani. Sunt miliarde de locuințe în care dormitoarele sunt paralizate, sunt inexistente, sunt închise, pentru că pui în 12 – 13 mp un pat și ai omorât spațiul. Acest concept va transforma aceste spații. Vorbesc și de cameră de copii, și de sufragerie. În timp de 35 de secunde, fără ca omul să facă absolut niciun efort, într-un birou utilizat, într-un loc de joacă pentru copii, într-o sală de fitness sau într-o altă sufragerie. Cel mai important lucru: aceste produse vor fi atât de accesibile încât nemții au spus că sunt mult, mult prea ieftine. Eu vreau ca omul de rând, care are 2500 de lei salariu, să-și poată permite la fel ca unul care stă în centrul Munchen-ului, unde costă metrul pătrat 10.000 de euro și câștigă 3-4.000 de euro. Nu fac ceva pentru o nișă ca să fac bani.”
„Acest pat, care este motivul pentru care nu se utilizează dormitoarele, se pliază la tavan. Nimeni nu are nevoie de spațiu pe tavan, că nimeni nu se agață pe tavan. După el se va ridica o masă de birou perfect utilizată și se va opri la nivelul biroului. Sau sub pat găsești niște aparte de fitness sau se transformă într-un loc de joacă pentru copii. Am un proiect prin care inclusiv pereții se vor plia la tavan. În 35 de secunde transformi dormitorul într-un open space. Iar sufrageria, care noaptea nu e utilizată, într-un dormitor. Este extrem de ușor de montat.”, a susținut Maurer Simon.
Legătura Maurer Imobiliare – A7 TV oferă o perspectivă rară asupra modului în care capitalul obținut din construcții poate fi utilizat pentru a susține o platformă ideologică.

PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Citește și:
FOTOImperiul Maurer, sub presiune - 206 antecontracte contestate de ANPC și datorii de aproximativ 190 milioane euro
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii