Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:11 16 09 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

FOTO. Avansări în grad cu prilejul Zilei Pompierilor, în cadrul ISU Dobrogea

ro

16 Sep, 2025 09:30 221 Marime text
Sursa foto: ISU Dobrogea





Cu prilejul Zilei Pompierilor din România, sărbătorită anual la data de 13 septembrie, la nivelul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Dobrogea” al județului Constanța au fost marcate momente de recunoaștere și apreciere a profesionalismului și devotamentului cadrelor militare.

Potrivit unui comunicat al ISU „Dobrogea”, în cadrul festivităților, conducerea unității a dispus:

    •    11 avansări în grad înainte de termen (3 ofițeri și 8 subofițeri);
    •    41 de cadre militare citate prin ordin de zi pe unitate;
    •    17 cadre felicitate pentru rezultatele deosebite obținute în activitate;
    •    38 de cadre apreciate cu mulțumiri pentru efortul și implicarea dovedite în îndeplinirea misiunilor.


Aceste momente de recunoaștere subliniază spiritul de echipă, responsabilitatea și sacrificiul pompierilor, aflați zi de zi în slujba cetățenilor.

„Ziua Pompierilor reprezintă nu doar o ocazie de a onora tradiția și eroismul înaintașilor care s-au jertfit pentru apărarea valorilor naționale, ci și un prilej de a aduce un omagiu pompierilor de astăzi, care intervin prompt și cu profesionalism în misiuni complexe pentru protejarea vieții, bunurilor și mediului.

Transmitem tuturor cadrelor militare sincere felicitări și mulțumiri pentru activitatea desfășurată, precum și recunoștință pentru sprijinul constant oferit comunității.”, transmite ISU Constanța.


Citește și
Ziua Pompierilor DSU transmite recunoștință pentru curajul și sacrificiul salvatorilor (FOTO)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii