Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:54 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Este oficial! Guvernul a modificat legea taximetriei. Ce instituţie se va ocupa de organizarea acestora

ro

30 Mar, 2019 00:00 4049 Marime text
În cadrul şedinţei de Guvern de vineri, 29 martie 2019, a fost adoptată ordonanţa de urgenţă privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere. Astfel, cea mai importantă schimbare este că atribuţiile privind organizarea şi efectuarea transportului în regim de închiriere au fost transferate de la administraţia publică locală la Autoritatea Rutieră Română.
De asemenea, Guvernul a eliminat sintagma „în mod repetat” din Legea 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, încât „sancţiunea să fie aplicabilă atât persoanelor fizice, cât şi persoanelor juridice pentru efectuarea de transport public în mod ilegal”, dar va reglementa şi activitatea de ridesharing printr-un act normativ care va fi adoptat în maxim două – trei săptămâni, conform celor declarate de vicepremierul Daniel Suciu.
Ce modificări au fost operate
Cu privire la transportul interjudeţean, este necesară asigurarea continuităţii transportului de persoane contra cost prin servicii regulate în trafic interjudeţean după data de 30 iunie 2019, existând pericolul afectării grave a activităţii economice a operatorilor economici, în condiţiile în care prevederea legală în vigoare le interzice efectuarea transportului de persoane prin servicii regulate în trafic interjudeţean după această dată, afectarea nevoilor de mobilitate a cetăţenilor, precum şi riscul consecinţelor ce decurg din suspendarea de către instanţele de judecată a unor prevederi ale actului normativ ce reglementează procedurile şi criteriile de atribuire a unui nou program de transport interjudeţean.
Cu privire la transportul în regim de taxi şi închiriere, la art. 55, pct. 3, lit h) din Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, cu modificările şi completările ulterioare, se prevede dispoziţia legală potrivit căreia constituie contravenţie următoarea faptă, dacă nu a fost săvârşită în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerată infracţiune, şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei aplicabilă persoanelor fizice sau juridice pentru efectuarea, în mod repetat, de transport public, contra cost, de persoane cu un autoturism sau de mărfuri cu un autovehicul, a următoarelor fapte, prevăzute la art. 7, alin. (2) şi (3):
„(2) Este interzis transportul public, contra cost, de persoane cu un autoturism, fără a deţine pentru acesta, după caz, autorizaţie taxi valabilă sau copie conformă valabilă, potrivit prevederilor alin. (1).
(3) Este interzis transportul public, contra cost, de mărfuri sau de bunuri cu un autovehicul cu masa maximă autorizată de cel mult 3,5 tone, fără a deţine pentru acesta autorizaţie taxi valabilă, potrivit prevederilor alin. (1), ori altă autorizaţie valabilă”.
Raportat la această prevedere, este dificil ca organele de control să probeze caracterul repetitiv al faptei, astfel încât să poată aplica sancţiunea. Prin urmare, proiectul de ordonanţă propune menţinerea valabilităţii actualului Program de transport interjudeţean până la data de 30.06.2023.
De asemenea, în domeniul transportului în regim de taxi şi în regim de închiriere, prin proiectul de ordonanţă de urgenţă a Guvernului se propune eliminarea expresiei „în mod repetat”, de la art. 55, pct. 3, lit. h) din Legea nr. 38/2003 astfel încât, sancţiunea să fie aplicabilă persoanelor fizice sau juridice pentru efectuarea, de transport public, contra cost, de persoane cu un autoturism sau de mărfuri cu un autovehicul, fără respectarea prevederilor art. 7 alin. (2) sau, după caz, ale art. 7 alin. (3).

Citeşte şi:
Guvernul doreşte să elimine concurenţa Uber şi Clever. Proiectul de lege, aflat în dezbatere publică, prevede amenzi colosale
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii