Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
20:01 07 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Elevii Școlii Gimnaziale nr. 24 Ion Jalea Constanța au acționat în cadrul patrulelor școlare (GALERIE FOTO)

ro

19 Nov, 2024 19:06 464 Marime text
Foto: IPJ ConstantaElevii Școlii Gimnaziale nr. 24 Ion Jalea din municipiul Constanța au învățat să fie pietoni responsabili în trafic, dar și să-i ajute pe colegii lor să traverseze strada corect și în siguranță. Elevii, astăzi, sub indrumarea polițiștilor rutieri, au acționat în cadrul patrulelor școlare.

Potrivit IPJ Constanța, siguranța elevilor în trafic constituie o prioritate pentru Inspectoratul de Poliție Județean Constanța, care sprijină unitățile de învățământ prin constituirea patrulelor școlare.

„Acestea vor desfășura activități preventive și de fluidizare a traficului în zonele adiacente școlilor.

Proiectul, dezvoltat în colaborare cu unitățile școlare, autoritățile locale și comunitățile de părinți,  are scopul de a proteja elevii pe drumurile publice, la intrarea și ieșirea din unitățile de învățământ, precum și de a-i învăța regulile de circulație. 

Astfel, în cadrul acestui proiect, elevii vor participa la cursuri de instruire susținute de polițiști rutieri, în care vor învăța cum să fie pietoni responsabili“ - au mai precizat reprezentanții IPJ Constanța.  


Nu în ultimul rând, proiectul are scopul de a conștientiza conducătorii auto cu privire la prezența celor mici în proximitatea instituțiilor de învățământ.

Citește și: 

Patrulele școlare ies în stradă la Tulcea! Poliţiştii urmăresc responsabilizarea elevilor
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii