Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:42 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Elena Udrea va avea discutii cu cei mai importanti operatori de turism din Israel

ro

31 May, 2009 16:48 1178 Marime text
e_udrea.jpgPotrivit unui comunicat al Ministerului Turismului, Elena Udrea, se va întâlni mâine, la Tel-Aviv, cu cei mai importanţi actori pe piaţa de turism din Israel, precum şi cu investitori în domeniu: companii de transport sau parteneri ai acestora, agenţii de turism şi tur-operatori pe segmente diverse, de la turismul religios până la cel de aventură, destinat în special tinerilor. 

Din delegaţia română care îl va însoţi pe preşedintele Traian Băsescu în vizita de stat în Israel, în perioada 31 mai - 2 iunie 2009 fac parte Ministrul Turismului, Elena Udrea, şi Ministrul Afacerilor Externe, Cristian Diaconescu.

Elena Udrea va participa la întâlnirile oficiale ale delegaţiei române cu şeful statului israelian, Shimon Peres, cu primul ministru, Benjamin Netanyahu, şi cu Reuven Rivlin, preşedinte al Knesset-ului Statului Israel (Adunarea Legislativă). Ministrul Turismului va participa, de asemenea, şi la o întâlnire a şefului statului cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Israel, moment ce va fi marcat printr-o ceremonie de decorare a unor personalităţi româno-israeliene cu prilejul aniversării a 60 de ani de relaţii diplomatice neîntrerupte între România şi Statul Israel.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii