Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
10:17 14 12 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

DIICOT Grupări infracționale organizate în Botoșani (galerie foto)

ro

27 Nov, 2019 12:51 414 Marime text
La data de 27.11.2019, procurorii DIICOT - Biroul Teritorial Botoșani împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Botoșani, au efectuat un număr de 25 percheziții domiciliare pe raza teritorială a județului Botoșani, într-o cauză vizând destructurarea a două grupări infracționale organizate, formate din 30 de persoane, specializate în săvârșirea infracțiunilor de contrabandă.

În cauză exista suspiciunea rezonabilă că, începând cu anul 2018, pe raza județului Botoșani, au fost constituite și dezvoltate două grupări infracționale organizate, care au acționat în mod coordonat, în ceea privește achiziționarea din Republica Moldova a unor cantități importante de țigarete provenind din contrabandă, pe care le-au depozitat și comercializat către diverși cumpărători de pe teritoriul României.

În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a stabilit faptul că, membrii grupărilor infracționale introduceau prin zona de nord-est a județului Botoșani, la frontiera cu Republica Moldova și Ucraina, diferite cantități de țigarete de proveniență Republica Moldova, fiind traficată în total cantitatea de peste 339.488 pachete de țigarete de proveniență Republica Moldova, Duty Free și fără timbru de acciză, din care cantitatea de 154.488 pachete țigarete de contrabandă a făcut obiectul confiscărilor efectuate în cauză.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.

Acțunea a fost efectuată cu împreună cu ofițerii de poliție judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Suceava, Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani, Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, Sectorul Poliției de Frontieră Stânca, Sectorul Poliției de Frontieră Românești, precum și al lucrătorilor din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale – I.P.J. Botoșani și a celor din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Botoșani.

DIICOT face precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Sursă foto: Poliția Română-DIICOT

Ti-a placut articolul?

Comentarii