Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
20:50 21 09 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

DIICOT Două persoane, trimise în judecată pentru înșelarea acționarilor unei firme. Prejudiciu de milioane de lei. Cum au procedat

ro

05 Aug, 2021 15:06 632 Marime text
  • Procurorii DIICOT au trimis în judecată două persoane  suspectate că ar fi prezentat cu intenţie către acţionarii unei societăţi, admisă la tranzacţionare pe Bursa de Valori Bucureşti, situaţii financiare inexacte privind condiţiile economice ale acesteia.
  • În acest dosar, procurorii au instituit măsuri asiguratorii în valoare de 4.934.320 lei în vederea recuperării prejudiciului cauzat de doi inculpaţi, trimişi în judecată.

Prin rechizitoriul din data de 23.07.2021, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus trimiterea în judecată a unui număr de 2 inculpați, pentru săvârșirea infracțiunilor de prezentare cu intenție de către membrul consiliului de administrație/directorul general al emitentului către deținătorii de valori mobiliare de situații financiare inexacte privind condiţiile economice ale emitentului, în formă continuată și prezentare cu intenție de către membrul consiliului de administrație al emitentului către deținătorii de valori mobiliare de informații nereale privind condiţiile economice ale emitentului.

În cauză s-a reținut faptul că, în datele de 11.08.2016 şi 15.11.2016, în exercitarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în calitate de director general şi membru al Consiliului de Administraţie al unei societăți admise la tranzacţionare pe Bursa de Valori Bucureşti, unul dintre inculpați a controlat și coordonat întocmirea/a aprobat şi implicit a determinat aducerea la cunoştinţa acţionarilor firmei (deţinătorii de valori mobiliare ai societăţii respective), prin publicarea pe site-ul operatorului de piaţă (în secţiunea emitentului), a rapoartelor financiare intermediare aferente semestrului I 2016, respectiv trimestrului III 2016, care conţineau indicatori financiari (situaţia stocurilor, situația cheltuielilor şi rezultatul curent) care nu reflectau condiţiile economice reale ale societăţii (raportat la datele de 30.06.2016 respectiv 30.09.2016).
Sub aspectul explicitării celor două acte materiale ale infracțiunii sus-prezentate precizăm astfel:
-acțiunea inculpatului, din data de 11.08.2016, de a controla și coordona întocmirea raportului financiar intermediar nereal aferent semestrului I 2016 (în calitate de director general al emitentului) respectiv de a aproba acest raport (în calitate de membru al consiliului de administrație), și implicit de a determina aducerea sa la cunoștința acționarilor firmei (publicarea acestuia în data de 12.08.2016 pe site-ul BVB, în secțiunea emitentului, fiind o consecință automată a acțiunilor anterioare), reprezintă primul act material al infracțiunii sus-amintite;
- acțiunea inculpatului, din data de 15.11.2016 (întrucât în cadrul raportului nu a fost menționată o altă dată distinctă a întocmirii, concluzia rezonabilă fiind în sensul reținerii datei publicării acestuia), de a controla și coordona întocmirea raportului financiar intermediar nereal aferent trimestrului III 2016 (în calitate de director general al emitentului) respectiv de a aproba acest raport (în calitate de membru al consiliului de administrație), și implicit de a determina aducerea sa la cunoștința acționarilor firmei (publicarea acestuia pe site-ul BVB, în secțiunea emitentului, fiind o consecință automată a acțiunilor anterioare), reprezintă al doilea act material al infracțiunii sus-amintite.

Totodată, în data de 23.01.2017, în calitate de preşedinte al Consiliului de Administraţie al societăţii admise la tranzacţionare pe Bursa de Valori Bucureşti, sus-menționatul inculpat a semnat un comunicat (raport curent) publicat pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti, prin care a adus la cunoştinţa acţionarilor (deţinătorii de valori mobiliare ai societăţii respective) informaţii nereale cu privire la situaţia înregistrată de societate din perspectiva incidentelor de plată (și implicit a cauzelor lipsei de lichiditate), prin sublinierea caracterului temporar (de scurtă durată) al dificultăţilor financiare, care în fapt nu corespundeau cu informaţiile cunoscute de conducerea societăţii la acea dată despre situaţia economică structural deficitară a emitentului (existând probleme de fond cu privire la lichiditate şi capacitatea de a-şi îndeplini obligaţiile curente de plată).

Cu privire la cel de-al doilea inculpat, s-a stabilit faptul că, în datele de 11.08.2016 şi 15.11.2016, în exercitarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în calitate de director economic al emitentului (societate admisă la tranzacţionare pe Bursa de Valori Bucureşti), a întocmit/avizat şi implicit a determinat aducerea la cunoştinţa acţionarilor firmei (deţinătorii de valori mobiliare ai societăţii respective), prin publicarea pe site-ul operatorului de piaţă (în secţiunea emitentului), a rapoartelor financiare intermediare aferente semestrului I 2016 respectiv trimestrului III 2016, care conţineau indicatori financiari (situaţia stocurilor, situația cheltuielilor şi rezultatul curent) care nu reflectau condiţiile economice reale ale societăţii (raportat la datele de 30.06.2016 respectiv 30.09.2016).
Astfel, la data de 11.08.2016, inculpatl a întocmit (prin semnarea documentelor financiare din cadrul raportului) și a avizat (în calitate de director economic al emitentului) raportul financiar intermediar nereal aferent semestrului I 2016 și implicit a determinat aducerea sa la cunoștința acționarilor firmei (publicarea acestuia în data de 12.08.2016 pe site-ul BVB, în secțiunea emitentului, fiind o consecință automată a acțiunilor anterioare)

Ulterior, la data de 15.11.2016 (întrucât în cadru raportului nu a fost menționată o altă dată distinctă a întocmirii, concluzia rezonabilă este în sensul reținerii datei publicării acestuia), a întocmit (prin semnarea documentelor financiare din cadrul raportului, în calitate de director economic al emitentului) raportul financiar intermediar nereal aferent trimestrului III 2016 și implicit a determinat aducerea sa la cunoștința acționarilor firmei.

În cauză s-au instituit măsuri asiguratorii în vederea recuperării prejudiciului în valoare de 4.934.320,79 lei.


Dosarul a fost înaintat spre competentă soluționare Tribunalului București.

Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.


 

Ti-a placut articolul?

Comentarii