Dezbatere publică privind reglementarea jocurilor de noroc în municipiul Constanţa
Dezbatere publică privind reglementarea jocurilor de noroc în municipiul Constanţa
29 Jul, 2026 17:45
ZIUA de Constanta
206
Marime text
206
Marime text
Regulamentul pentru organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc în locaţii fizice pe raza U.A.T. municipiul Constanţa a făcut obiectul întâlnirii dintre cetățeni, operatori economici, organizații neguvernamentale și reprezentanți ai Primăriei municipiului Constanța.Proiectul initial, care prevedea interzicerea totală a jocurilor de noroc în municipiu, a fost modificat în urma propunerilor primite în perioada de transparență decizională. Având în vedere numărul mare de observații primite, s-a decis ca acest proiect să impună cerințe stricte, în locul unei interdicții totale.
În cadrul dezbaterii, au fost abordate subiecte de interes, precum: protecția minorilor și a persoanelor vulnerabile, stabilirea unor zone de restricție pentru funcționarea sălilor de jocuri de noroc, eliminarea acestora de la parterul blocurilor de locuințe, necesitatea acordului asociațiilor de proprietari pentru desfășurarea activității, reguli mai stricte privind publicitatea și impactul asupra mediului social.
Întâlnirea a reprezentat o oportunitate importantă de dialog între autoritățile locale, cetățeni și operatorii economici. Toate propunerile vor fi analizate și luate în considerare în procesul de elaborare a proiectului de hotărâre. În urma finalizării procesului de consultare publică, proiectul de act normativ va fi supus aprobării Consiliului Local.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


