Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:16 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Descoperire șocantă într-un apartament! Cruzime fără margini față de zeci de feline

ro

06 Oct, 2023 16:17 856 Marime text
foto: Pexels Percheziție efectuată de polițiști pentru ridicarea unor animale aflate în pericol! 

În ziua de 05 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Protecția Animalelor Argeș au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, în care se efectuează cercetări privind săvârșirea infracțiunii de schingiuirea animalelor, conform art. 25, alin.3, lit.b din Legea 205/2004 privind protecția animalelor.

În baza autorizării din partea instanței competente, polițiștii au efectuat o percheziție la locuința unei femei de 57 de ani, din Pitești, unde, într-un apartament al unui bloc de locuințe, au fost identificate 41 de feline, informează IPJ Argeș. 

În urma cercetărilor s-a stabilit că femeia în cauză nu ar fi asigurat condiții optime de bunăstare, asistență medicală, spațiu de mișcare, existând posibilitatea ca animalele deținute să sufere afecțiuni virale și bacteriene. De asemenea, atât în locuință cât și pe scara blocului persista un miros puternic de dejecții, existând riscul răspândirii unor de infecții către locatarii aceluiași imobil.

Ca urmare a celor constatate, polițiștii Biroului Protecția Animalelor Argeș au luat măsuri pentru protecția animalelor aflate într-o situație de pericol, conform art. 24 ind.1, alin.2, lit. g din Legea 205/2004 privind protecția animalelor, felinele fiind predate unei asociații de profil de pe raza comunei Moșoaia.

Femeia în cauză a fost condusă la sediul poliției, în baza unui mandat de aducere, pentru audieri, a mai punctat sursa citată. 

Cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită și luarea măsurilor legale care se impun.


Citește și:

Pisică sălbatică care vânează noaptea, surprinsă pe timpul zilei de camerele de supraveghere într-o rezervație UNESCO din România (VIDEO)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii